(VIDEO) Voronin îl învinuiește pe Dodon de accident!

De Pavel   |  24 Septembrie, 2018

Distribuie :

Fostul Președinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, într-un interviu pentru emisiunea ”Puterea a patra”, a declarat că în accidentul cu participarea cortegiului lui Igor Dodon se face vinovată prima mașină din coloana prezidențială.

Voronin spune că mașinile din escorta președintelui dau dovadă de tupeu și aroganță atunci când sunt în trafic. Aceasta a observat-o chiar în timpul mandatului său de președinte, ba mai mult, el susține că a avut o discuție serioasă cu șoferii care activau în acea perioadă, la subiectul condusului agresiv.

”Uite ce fac ei. Trei automobile, dintre care primul, el nu merge pe dreapta cum trebuie să meargă, dar trece linia și o ia pe stânga ca să-i fugărească pe cei ce vin încoace, să-i dea într-o parte lângă chiuvet. Dacă ați observat în acel moment (în momentul accidentului lui Dodon) era ploaie, era șoseaua udă și automobilul care ducea carnea de pasăre de la Floreni încă era un minibus și aici se vede că ei cu automobilul care merge primul, curăță drumul i-au dat prea într-o parte și mai mai ca să se răstoarne, băiatul cela credcă резко (tr. rus. brusc) a luat volanul într-o parte și mașina a alunecat și s-a întros...” a explicat accidentul Vladimir Voronin.

”Este o publicitate înainte de alegeri parlamentare. Eu știu că o să iasă vinovat șoferul de la volanului camionului, iar aceasta nu va fi corect. Vinovat este primul automobil din coloana prezidențială”, a mai declarat fostul președinte.

Mai jos vedeți secvența video din emisiunea ”Puterea a patra”, unde Vladimir Voronin explică cauzele producerii accidentului și spune că de accident se face vinovată coloana prezidențială a lui Dodon!

Recomandate:

Circulația pe o stradă din capitală, sistată. Poliția este la fața locului - Photo
Sociale
Circulația pe o stradă din capitală, sistată. Poliția este la fața locului

Circulația pe strada Călărași, din sectorul Buiucani al capitalei, a fost temporar sistată. Polițiștii să află la fața locului, pentru asigurarea siguranței în zonă. "Din cauza c

Inna
Serviciile municipale - „toată ziua în teren”. Ion Ceban le mulțumește muncitorilor pentru intervenții - Photo
Sociale
Serviciile municipale - „toată ziua în teren”. Ion Ceban le mulțumește muncitorilor pentru intervenții

Ion Ceban afirmă că serviciile municipale se află toată ziua în teren. În acest context, edilul capitalei a adresat mulțumiri muncitorilor. "Mulțumim muncitorilor care

Inna
Circulația camioanelor a fost sistată și prin PTF Leușeni, și Sculeni - Photo
Sociale
Circulația camioanelor a fost sistată și prin PTF Leușeni, și Sculeni

Circulația camionaelor a fost sistată prin PTF Leușeni și Sculeni, pe sensul de intrare în țară. Potrivit autorităților, decizia a fost luată pentru a asigura siguranța pe traseu. 

Inna
Subvenții doar pentru „electrice europene”? Bruxelles-ul vrea 70% producție locală pentru acces la bonusuri - Photo
Noutăți
Subvenții doar pentru „electrice europene”? Bruxelles-ul vrea 70% producție locală pentru acces la bonusuri

Comisia Europeană pregătește o schimbare majoră în acordarea subvențiilor pentru mașini electrice. Potrivit unui nou proiect, vehiculele eligibile pentru sprijin financiar din partea statelor me

Inna
Circulația transportului de mare tonaj - sistat pe TOT teritoriul țării! - Photo
Sociale
Circulația transportului de mare tonaj - sistat pe TOT teritoriul țării!

Circulația transportului de mare tonaj a fost sistată pe întreg teritoriul țării. Informația este oferită de Poliția Națională. Restricția este temporară, începând cu aceast

Inna
Ninge abundent în mai multe regiuni ale țării. În ce condiții se circulă pe drumurile naționale - Photo
Sociale
Ninge abundent în mai multe regiuni ale țării. În ce condiții se circulă pe drumurile naționale

În mai multe regiuni ale țării ninge abundent, iar condițiile de trafic se schimbă de la oră la oră, scrie Administrația Națională a Drumurilor. Tot din cauza condițiilor meteo, a fost sistată c

Inna
Frontiere mai sigure și controale mai eficiente. Republica Moldova aliniază managementul la standardele Schengen - Photo
Sociale
Frontiere mai sigure și controale mai eficiente. Republica Moldova aliniază managementul la standardele Schengen

Guvernul Republicii Moldova a aprobat modificări importante în modul de administrare a frontierei de stat. Noul mecanism de evaluare continuă, inspirat din modelul UE, promite controale mai efic

Inna
Circulația vehiculelor de mare tonaj, sistată prin două puncte de trecere a frontierei - Photo
Sociale
Circulația vehiculelor de mare tonaj, sistată prin două puncte de trecere a frontierei

Circulația camioanelor de mare tonaj a fost temporar sistată în punctele de trecere Giurgiulești - Cahul și Palanca - Tudora. Potrivit Poliției, decizia este temporară. Poliția Național

Inna