Noutăți
O echipă de profesionişti de la Mercedes-Benz în parteneriat cu Holden, au decis să ne facă o demonstraţie pe viu, ca să înţelegem de ce este mai bine să optăm doar pentru piese originale şi nu contra
Fără îndoială, Bugatti Veyron este campionul absolut atunci când vine vorba de supercarurile masive, extrem de potente dar şi super scumpe! Hypercarul este echipat cu un motor imens de 8.0 litri volum
Ofensiva Mercedes-Benz asupra rivalilor săi continuă! De această dată vedem un nou prototip care să lovească în segmentul lui BMW X4, unde de altfel ar putea concura şi cu Porsche Macan. Aşadar, iată
Strada Vasile Alecsandri din capitală este deseori intersectată de automobiliştii care preferă să scurteze distanţele şi aleg să conducă pe contrasens, la ieşirea de pe strada Anton Crihan. Cu siguran
Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce un automobil de model BMW a intrat în coliziune cu o camionetă de model Mercedes – Benz. Accidentul a avut loc, în această după-amiază, pe p
Pentru a putea înlătura orice urmă de dubiu în privinţa calităţii de asamblare a modelelor constructorului coreean de automobile, cei de la Hyundai au apelat la un truc inedit. Aceştia au pus scenariu
Italienii au prezentat în primăvara anului 2015, la Salonul Auto de la Geneva o nouă ediţie limitată a supercarului Lamborghini Aventador. Acesta a fost construit într-un număr de numai 600 de unităţi
Atelierul de tuning de peste ocean, DEVOLRO, proprietarul căruia este un cetăţean rus stabilit în Miami, a anunţat că va lansa pe piaţă o versiune "reutilată" a SUV-ului UAZ Hunter, capabil să facă co
Începem săptămâna cu un nou video de la cursele de Drag Unlim 500. Şi de această dată oponenţii sunt germani, şi mai nou, fac parte din acelaşi grup VAG. Chiar dacă aceste maşini sunt foarte diferite,
Una dintre cele mai aşteptate premiere auto ale anului 2015 în Moldova, noul BMW Seria 7 în caroseria G12, a fost prezentat ieri, 22 octombrie în Chişinău. Lansarea flagmanului bavarez a avut loc într
Producătorul de automobile de la Mioveni a anunţat de curând o nouă versiune de echipare a modelului Dacia Logan de generaţia a doua. Aceasta a fost numită Prestige şi vine cu noi dotări oferite în st
După Audi S8 a venit acum timpul şi pentru modelele RS6 Avant şi RS7 Sportback să primească o supradoză de steroizi. Optimizarea poartă numele de Performance iar acum, sportcar-urile se pot lăuda acum
Constructorul ceh Skoda a anunţat că va prezenta publicului un exemplar Superb decorat cu cristale. Maşina va putea fi admirată în cadrul expoziţiei organizate la Săptămâna Modei şi Design-ului în ora
Fotografii spion au reuşit să prindă în obiectivele lor noul model Alpina B7, construit la baza celei mai noi generaţii BMW Seria 7. Din ce puteţi vedea, limuzina din imagini este versiunea cu ampatam
Ken Block nu se dezminte şi promite să revină în curând pe marele ecrane cu noi episoade Gymkhana. Pilotul de raliuri ne-a pregătit şi o surpriză în acest sens, dezvăluind un nou bolid, Ford Escort Mk
Mercedes-Benz se poate bucura de o nouă victorie în cursa pentru cele mai bune vânzări. Constructorul auto din Stuttgart şi-a depăşit concurenţii cu peste 72.000 de unităţi livrate, ajungând la un tot
Un incident tragic a curmat viaţa unui tânăr poliţist în vârstă de numai 28 de ani, aflat în misiune. Acesta s-a stins din viaţă în spital, după ce a suferit mai multe răni grave la nivelul capului da
Un medic, dar și șoferul unei ambulanțe au avut nevoie de ajutor medical, după ce ambulanța cu care se deplasau a fost implicată într-un accident. Incidentul a avut loc în această dimineață, în jurul
Zi specială pentru fanii peliculei "Back to the Future"! Anume astăzi, 21 Octombrie 2015, este data la care au fost teleportaţi în viitor cei doi protagonişti ai filmului, Marty McFly şi Doc Brown!
Caz ieşit din comun în capitala României, unde un poliţist, care conducea o motocicletă de serviciu, a decedat după ce a încercat să ocolească o groapă de pe carosabil. Tragedia a avut loc aseară, în