Noutăți
Accidentul a avut loc astăzi, în ziua de 1 septembrie, în jurul orei 13:00. în apropierea localității Buțeni din raionul Hâncești. Potrivit informațiilor preliminare, oferite de Inspectoratul Național
Proaspăt lansatul AMG GT S este modelul cu care Mercedes-Benz stârneşte multă invidie dar şi admiraţie în favoarea sa. Coupe-ul germanilor a reuşit rapid să cucerească publicul cu un design modern, ne
Mass-media britanică susţine că ar fi văzut primile prototipuri ale noului hypercar Bugatti Chiron. Acestea sunt bine camuflate şi ţinute în mare secret, departe de ochiul lumii, urmând ca primul cont
Debutul mondial al celui mai popular hybrid din gama Toyota, va avea loc la data de opt septembrie. Dar, se pare că cineva le-a stricat planurile japonezilor după ce a surprins câteva imagini cu cea d
Imagini spectaculase au fost suprinse la un show inedit, garantat de camionul Shockwave. Motoarele cu reacție ale autotrenului au scos o flacără atât de puternică în cât aceasta a suflat practic o buc
Expresia "mi s-a aprins lampa" este una frecvent răspândită în popor şi deseori semnifică faptul că martorul din bord tocmai te-a alertat despre cantitatea mică de carburanţi rămasă în rezervor. Nu vo
Brandul de lux DS al francezilor de la Citroen a prezentat recent primile poze oficiale cu cela mai nou DS 4 facelift. Pe lângă modificările de nivel tehnic şi estetic aduse compactei, aceasta în prem
Ştii ce-i ăla un sleeper nu? Genul de torpilă de maşină care la prima vedere îţi aminteşte de o bătrânică neputincioasă. Deseori un sleeper are aspectul exterior păstrat aproape intact, aşa cum l-a gă
Dacă ai fi femeie, sau mai bine zis dacă ai fi soţia lui Benjamin Sloss, omul din spatele gigantului Google, atunci acest sentiment ţi-ar fi cel mai bine cunoscut. Şi asta pentru că bărbatul menţionat
Compania britanică, producătoare de sportcar-uri, se poate lăuda cu un trecut înverşunat, fiind în urmă cu ceva timp pe cale de dispariţie totală, după care, cu ajutorul investitorilor a reuşit să ren
Volvo anunţa debutul noului său model S90 planificat pentru anul viitor abia, 2016. Însă iată că pentru cei mai înflăcăraţi fani ai mărcii, suedezii (cinezii) au lansat primele exemplare pe piaţă, pia
Despre acest lucru a anunţat purtătorul de cuvânt al companiei franceze. Cea de a patra generaţie a unuia dintre cele mai populare modele din gama constructorului de automobile Renault, Megane-ul, va
Coreenii au decis să nu îşi mai ascundă prea mult noua creaţie, aşa că ne-au lăsat liberi să le admirăm produsul eforturilor din ultima vreme. Acesta este cel mai nou Kia Sportage, construit pe platfo
Dileme şi incertitudine pentru una dintre echipele de curse BMW care au venit în Federația Rusă pentru a participa la o etapă din campionatul de DTM. Aceștia au fost lăsați fără mâncare! Angajații Ros
Iată că la scurt timp după prezentarea modelului Renault Talisman, succesorul de drept al lui Renault Latitude, francezii au pregătit deja şi versiunea break a acestuia, sau mai bine spus Estate, aşa
Mai ales dacă acest lucru se întâmplă pe platoul de filmare? Doar un proiect interesant, incitant și apetisant, pe alocuri. Și puternic, firesc, așa cum este motorul din imagine care doar cuminte nu
Nu credeam că se va întâmpla asta vreodată şi totuşi, cei de la Mercedes au făcut-o. Acum, orice împătimit de V-Class, îşi poate comanda noul model în versiunea AMG Line, şi va fi unul veritabil, fără
Rușii de la AutoVAZ au prezentat publicului local prototipul unui nou crossover LADA, botezat Lada Vesta Cross Concept. Premiera a avut loc astăzi, 26 august, în cadrul expoziției de Moscow Off-Road S
Dacia anunţă o nouă motorizare pentru celebrul SUV Duster. Acesta este propulsorul în patru cilindri în linie, cu un volum de 1.6 litri care corespunde celor mai noi standarde de poluare Euro 6. Pro
Constructorul ceh de automobile Skoda anunţă o nouă versiune a modelului Superb, destinată clienţilor mărcii orientaţi către o mai bună eficienţă. Aceasta va purta numele de GreenLine şi urmează să fi