Noutăți
Clonele chinezeşti sunt la ordinea zilei deja, chiar şi în ciuda eforturilor marilor constructori auto de a stopa producţia acestora în serie, chinezii sunt de neoprit. O demonstrează modelul preceden
Una dintre cele mai "noi" modificaţii ale vehiculului de teren sovietic VAZ 2121, cunoscut şi ca Lada-Niva, a fost versiunea echipată cu motor diesel de provenienţă Peugeot. Acesta a fost produs în ul
Iată că după lungi zile de teasere, Mercedes-Benz publică primul set de imagini oficiale cu cel mai prospăt produs AMG, C63 S Coupe.Deja ştim că sportcarul germanilor prinde suta în mai puţin de pat
Este vorba de un bărbat în vârstă de 33 ani, anterior judecat, care este bănuit de comiterea unui şir de jafuri stradale printr-o metodă inedită. Acesta sustrăgea în special genţile femeilor în timp c
Privind la maşina din imagni, te întrebi oare pe cine ar putea interesa un BMW X5 M50d ars? Bine nu este ars în totalitate, că de altfel nu era bun nici pentru tablă, dar chiar fie el şi parţial "defe
Mercedes-Benz C63 S Coupe revine în atenţia fanilor cu un nou videoclip. De această dată germanii ne fac o demonstraţie tehnică a principiului de funcţionare a diferenţialului cu alunecare limitată, b
Phil Bachman şi soţia sa Martha Bachman, originari din Greeneville, se fac proprietarii uneia dintre cele mai frumoase colecţii de automobile marca Ferrari din lume. Pe lângă faptl că numărul acestora
Seat acordă undă verde conceptului prezentat anterior 20V20. Clubul SEAT Fans Club, citat de autoevolution.com a menţionat că primul Sport Activity Vehicle al companiei producătoare de automobile span
Până la prezentarea oficială a noului model Kia Sportage au rămas zile numărate însă pozele spion cu acesta continuă să inunde paginile de internet. Mai nou, au apărut şi primile ilustraţii cu interio
Iată că după ce ieri, publicam pe pagina autoexpert.md primile schiţe oficiale cu cea de a patra generaţie a modelului Kia Sportage, astăzi deja, mai multe site-uri internaţionale de profil auto, au i
Chiar dacă mai mult de 80 % din cei care vor să devină șoferi susțin proba teoretică la examene, doar 20 % trec examenul la proba practică.Declarația a fost făcută de către șefului Secției permise a
Mercedes-Benz nu stă cu braţele încrucişate în faţa rivalilor săi ci atacă în continuu cu noi şi noi modele. După ce a reuşti să îşi surclaseze concurenţii Audi şi BMW, în vânzările din luna iunie-iul
Veşti bune pentru toţi automobiliştii! În curând în capitală vor demara lucrările de construcție a unei șoseli de centură. Autoritățile au anunțat că în cel puțin două luni, firma bulgară cu care va f
Specializaţi în lucrări de interior, meşterii de la Carlex Design vin să ne uimească din nou cu creaţiile sale. De aceasă dată pacientul este un Mercedes-Benz G-Class în caroseria G463, fabricat în an
Cel mai impunător SUV premium din gama producătorului de automobile Toyota, modelul Land Cruiser 200 a trecut la o nouă etapă de viaţă. Recent, constructorul nipon i-a aplicat un facelift major, prelu
În luna Iulie a lui 2015, autoexpert.md a înregistrat un nou record de audiență fiind accesat de 130.000 ori (date furnizate de către similarweb şi verificate de google analytics).Astfel, autoexpert
Nu ştim la ce bun serveşte un van deghizat într-un vehicul cu tentă aparent sport, dar sperăm totşi să aflăm asta în cele ce urmează. Mai ales că vorbim despre un Renault, Trafic, produs în ediţie lim
Coreenii sunt puşi pe treabă cu noul model Kia Sportage! De curând, aceştia au prezentat şi primile schiţe oficiale cu viitoarea generaţie a crossoverului, demonstrându-ne direcţia de design a maşinii
Începând cu data de 1 octombrie 2015, Republica Moldova urmează să fie suspendată din sistemul internaţional Cartea Verde. Decizia a fost luată încă la sfârşitul lunii mai, în cadrul Adunării Generale
Uneori ingeniozitate și originalitate moldovenilor nu are margini atunci când vine vorba de a mai economisi un ban. Aceasta o dovedesc și bărbații din imaginea de mai sus, care s-au gândit că e mai ie