Noutăți
Lexus se bucură de mici victorii înregistrate în rândul clienţilor săi de peste ocean. Astfel, pentru luna august a lui 2015, Lexus a reuşit să îşi depăşească rivalii Mercedes-Benz şi BMW, fiind cel m
O diminează poate începe frumos cu o cafea şi o vorbă bună, dar poate semnala şi un început prost de zi. Bunăoară dacă te identifici şi tu într-o situaţie similară ca cea din imagini. Iar aici vedem u
La data de 5 august 2015 în premieră, MAI a lansat concursul “Șofer disciplinat 2015” - concurs ce vine cu un mesaj de încurajare și apreciere pentru fiecare conducător auto disciplinat, care respect
Mai spaţios şi mai dinamic, noul Renault Megane a fost prezentat în câteva imagini oficiale în avanpremiera show-ului de la Frankfurt. Compacta francezilor se anunţă a fi cu 25 de mm mai joasă, cu 47
Porsche 911 Carrera a ajuns la o nouă etapă de viaţă. Asta după ce designerii şi inginerii de la Stuttgart au decis de comun acord că este timpul pentru o reîmprospătare a sportivei germane. Versiun
Bentley nu se mai osteneşte să îşi reclameze noul SUV Bentayga. Acum este vorba de un nou teaser în care apare prototipul "celui mai rapid şi mai puternic SUV de serie din lume". În videoclipul public
Land Rover a înfiinţat în urmă cu ceva timp diviziunea SVO, (desfăşurat Special Vehicle Operations), care are rolul de a îmbunătăţi parametrii tehnici ale automobilelor de serie. Primul model britanic
Ce a pățit proprietarul unui BMW Seria 5 din capitală întrece orice limite ale bunului simț. Acesta și-a găsit automobilul vandalizat în totalitate, după ce l-a lăsat peste noapte fără supravegere. In
Audi SQ5 este cobaiul de teste al constructorului de automobile din Ingolstadt fiind şi primul model de performanţă din gama S care vine echipat cu un motor diesel. Vorbim despre propulsorul V6 de 3.0
Ca să nu rămână în urmă de colegii săi, britanicii de la Jaguar au publicat într-un sfârşit prima poză cu noul său F-Pace. Crossoverul se înscrie în istoria producătorului englez de automobile ca fiin
În urmă cu foarte puţin timp, jurnaliştii din întreaga lume au avut ocazia să testeze noul model de SUV Mercedes-Benz GLC, în cadrul unui eveniment organizat de către germani. Aceştia urmau să facă cu
În ultima perioadă, pe drumurile naționale sunt înregistrate o groază accidente rutiere cu urmări grave, iar de cele mai multe ori șoferii vinovați, fiind în stare de șoc, preferă să fugă de la fața l
Elveţienii preocupaţi de siguranţa pasagerilor, automobilelor, dar şi a traficului rutier, au pus bazele unei organizaţii numite Dynamic Test Center. Aici are loc testarea automobilelor noi şi la mâin
Skoda atentează la supremaţia lui BMW X4 în segmentul SAC (sport activity coupe), unde, în curând îşi va face apariţia şi Mercedes-Benz cu noul GLC. Aşadar, BMW a creat o nouă nişă în care cehii speră
Veşti bune pentru șoferii care intenţionează să plece peste hotare. Comitetul de monitorizare al Consiliului Birourilor "Cartea Verde" din Bruxelles a prelungit mandatul pentru Republica Moldova până
Compania de tuning Prior-Design ne-a dezvăluit planurile de viitor asupra celui mai proaspăt lansat Mercedes-AMG GT S. Pachetul de modificări presupune un kit widebody dar şi câteva elemente aerodinam
Francezii vor prezenta la Frankfurt un nou model de vehicul utilitar. Acesta este un pick-up şi spre deosebire de modeul Duster Oroch care este disponibil exclusiv pe piaţa din America Latină, noul Al
Două dintre cele mai aşteptate SUV-uri pe piaţa de automobile au ajuns de curând pe mâina specialiştilor în accidente, EuroNCAP. Belgienii le-au acordata punctaj maxim ambelor modele, Volvo XC90 şi Au
După BMW X5, Seria 5, noul Seria 7 dar şi Seria 3, urmează să vedem încă un reprezentant al hybrizilor în gama de modele BMW. Germanii anunţă debutul noului model 225xe chiar la ei acasă, în cadrul Sa
Producătorul britanic de automobile de lux, Rolls-Royce, va prezenta în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt un nou model. Acesta este construit pe baza coupe-ului Wraith, doar că se bucură de un aco