Noutăți
Mari, fițoase, pline de glam și de importanță. Și de frumusețe - dacă e omul tânăr și frumos, nici mașina nu trebuie să-l dea de gol. Și pe motoare pline de putere – când e omul mai puternic dacă nu î
Problema parcărilor devine din ce în ce mai acută şi nu este vorba doar de ţara noastră. Puţini sunt acei norocoşi care îşi pot asigura un loc de parcare amenajat special în etajul subteran al bloculu
CUMTR continuă să ne măgulească cu declarații și răspunsuri evazive deviind de la subiectul abordat într-un material publicat de Autoexpert.md. Am scris anterior că, după ce au fost schimbate plăcuțel
O tânără de 26 de ani a decedat iar o altă persoană a avut nevoie de ajutorul echipei de descarcerare, după ce automobilul în care se aflau, un BMW Seria 3 cu numere de înmatriculare străine, a ieșit
Accident „greu” în centrul capitalei după ce două SUV-uri s-au lovit frontal, iar una a ajuns proiectată într-un parapet. Cazul nefericit a avut loc în această după-amiază la intersecția străzii Alexa
Un BMW seria 4 s-a răsturnat după impactul cu un alt automobil Volvo. Accidentul a avut în după-amiaza zilei de ieri pe strada Nicolae Testimițianu din sectorul Botanica al capitalei. Din fericire nu
Pentru cei mai exclusivişti clienţi, compania Porsche Center Moldova a prezentat astăzi unul dintre cele numai 100 de unităţi ale ediţiei limitate Porsche Panamera Turbos S Executive, Exclusive Series
Avem o veste bună pentru pasionaţii modelului Ford Mustang 2015! Primul model decapotabil de generaţie nouă a fost surprins la postul vamal Leuşeni. Din informaţiile pe care le deţinem, Mustang-ul apa
Ruşii progresează în lansarea unui nou model de automobil marca Lada. Acesta poartă numele de Vesta, exact ca şi conceptul prezentat anterior. Presa rusească a reuşit să dobândească şi o poză cu int
Atelierul de tuning din Bottrop, Germania, a anunţat recent în vânzare unul dintre cele mai populare modele de Mercedes-Benz E-Class construite vreodată! Este vorba despre un model al anilor 1994-1995
Vitezomanii surprinși de radarele camerelor de supraveghere din Chișinău nu pot fi amendați. Asta, din cauză că cele 33 de camere de supraveghere dotate cu radare și care sunt instalate în opt interse
Se pare că nu doar taximetriştii şi şoferii de rând ocolesc limitatoarele de viteză, ci şi inspectorii de patrulare, cei care "veghează" la siguranţa traficului rutier dar şi la securitatea pietonilor
Unul dintre cele mai populare şi mai controversate modele de SUV-uri din gama constructorului bavarez de automobile, BMW X6, în caroseria generaţiei actuale, se prezintă într-o nouă ipostază. De aceas
Cu o modestie de invidiat, compania germană ZF a anunţat recent primul său automobil compact de oraş, construit în totalitate "acasă". Conceptul numit Smart Urban Vehicle vine să revoluţioneze mobilit
Vești bune pentru șoferii care își alimentează mașinile cu gaz lichefiat. De ieri și pe parcursul zilei de azi șase companii petroliere, ieftinesc preţurile de comercializare cu amănuntul a gazului li
Și casele mari au greșelile lor, care din neatenția unor angajați pătează reputația companiei. Un exemplu în acest sens este o fotografie a unui britanic încărcată pe Twitter cu noua sa achiziție. A v
După instalarea camerelor de monitorizare a traficului rutier pe mai multe trasee ale țării, majoritatea conducătorilor auto își doresc să posede informația despre faptul dacă au fost documentați de c
Succesorul actualului Mercedes-Benz E-Class a trecut deja la etapa de teste, ceea ce ne vorbeşte despre faptul că rivalului lui Seria 5 şi Audi A6 este foarte aproape de lansarea oficială. Până a vorb
De ani buni de zile, în curtea celor de la BMW circulă zvonuri care spun că bavarezii planifică lansarea unui model, menit să le facă zile grele rivalilor MB S63 AMG dar şi Audi S8. Acesta ar putea f
Site-ul auto mobile.de, cunoscut ca fiind una dintre cele mai mari pieţe auto pe internet, a găzduit şi un anunţ mai puţin obişnuit, un Mercedes-Benz A45 AMG la un preţ de numai 9.500 de euro! Ei bine