Producătorul din Ulianovsk a prezentat pe rețelele sociale un nou concept, care ar putea deveni eventual succesorul binecunoscutului UAZ Buhanka. Din imagini se observă o linie de design cu note ce re
Oricât nu ai călători prin lumea mare, e puțin probabil să întâlnești un spațiu atât de divers pe plan automobilistic ca Cuba. Numită de unii Insula Libertății, este singurul l
Compania Nissan a prezentat oficial noul său logo. Acesta va înlocui vechea emblemă cu care mașinile au fost produse în ultimii douăzeci de ani. Dezvoltarea noului logo a construct
Weekendul în Moldova, este dedicat de obicei celor mai teribile și mai sfidătoare accidente. Unele provocate de șoferi cu mult tupeu, altele din neatenție, însă de cele mai multe ori sunt
Marca coreeană premium Genesis, a publicat o listă de prețuri valabile pentru piața din SUA, care vizează noul G80. Astfel, dacă versiunea de bază cu motor în patru cilindri costă aproximativ cu 10-1
Mai toate vehiculelel produse de ruși, în special în perioada de după al doilea război mondial, au fost copiate de la europeni sau americani. Echipele de ingineri sovietici erau preocupați mai mult d
Compania cehă MW Motors, a construit un model electric bazat pe offroader-ul rusesc UAZ Hunter și planifică să-l comercializeze în Europa. Noul vehicul 100% electric, va avea un preț care începe de 4
Este un subiect actual, în condițiile pandemiei de COVID. Nu discutăm pericolul acestui virus sau ce aveți de făcut, pentru că alegerea vă aparține. Vă vom îndemna totuși să păstrați regulile cele ma
Într-un hangar secret, situat pe teritoriul fabricii GAZ din Nijni Novgorod, au fost descoperite mai multe prototipuri experimentale ale constructorului rus. Toate mașinile sunt abandonate, acoperite
Douăsprezece BMW-uri, o Toyota Hiace, un UAZ, ZIL, VAZ, GAZ și chiar și un tractor, toate aceste mașini, vor fi astăzi vândute în cadrul unei licitații. Ceri care doresc să-și procure unul din ac