Noutăți
Prețul barilului de petrol este sub 0 dolari! Vor urma ieftiniri?

Cu alte cuvinte, unii te-ar plăti numai ca să poată depozita petrolul extras. Cam așa arată situația la nivel mondial, cu un nou record istoric. În ultimele câteva ore, adică peste noapte, prețul

Redactor AE
Diverse
Duci lipsă de ceva MARE? Compensează neajunsurile cu acest Ford F-350 Centurion (VIDEO)

Americanii iubesc mașinile mari și iubesc pickup-urile mari, iar asta explică cum a apărut pe lume acest Ford F-350 din 1997. Și nu încerca să spui că nu-ți dorești unul parcat lângă casă, ar fi o mi

Redactor AE
Tuning
Maximus, încântat de cunoștință! Gladiatorul de la Hennessey Performance vine să umilească regii dunelor (VIDEO)

Sincer să fiu, habar nu aveam dacă numele de Maximus i se trage chiar de la eroul principal al filmului Gladiator, dar mi-a plăcut prea mult ideea încât să nu fie atribuită subiectului care urmează.

Redactor AE
Diverse
Poliția americană a folosit banii acumulați din amende, pentru a-și cumpăra un Ford Mustang!

Poliția orașului Pasadena, Texas, și-a cumpărat un nou Ford Mustang care va face parte din parcul auto al autorității. Bani pentru mașină au fost acumulați cu ajutorul Fondului pentru siguranța copii

Pavel
Accidente
(VIDEO) Un camion a derapat de pe sosea și s-a răsturnat peste o mașină a poliției care investiga un alt accident rutier!

Se întțmplă în Texas! Acolo unde un camion de mare tonaj, mergând pe o autostradă, a derapat și s-a izbit de mai multe mașini care staționau, imclusiv și peste un vehicul al poliției, care în acel mo

Pavel
Diverse
(VIDEO) Un Jeep Grand Cherokee a înregistrat recordul "Celui mai rapid Pom de Crăciun"!

Atelierul de tuning Hennessey, a oferit tratamentul său special unui exemplar Jeep Grand Cherokee, pentru a stabili recordul "Celui mai rapid Pom de Crăciun". SUV-ul cu un brad legat pe acoperiș, a r

Pavel
Diverse
Au furat roţile a 31 de vehicule din parcarea unui dealer auto! Cele 124 de roţi valorau peste 100.000 de euro

Un grup organizat de hoți, au furat recent roțile a 31 de vehicule din curtea dealerului Chevrolet din Louisiana, SUA. Poliţia declară că, în doar 40 de minute au fost sustrase 124 de anvelope cu tot

Pavel
Diverse
(VIDEO) Una ca asta nu ai mai văzut! Bolid Formula 1 se dă în spectacol pe drum de țară!

Deseori auzim comentariile internauților care susțin că mașinile sport sau cele cu garda lăsată la sol ”nu sunt pentru drumurile noastre” sau se întreabă ”cum poți merge cu ea la țară”. Ei bine, cei d

Pavel
Noutăți
Vezi cum arăta Panamera anilor 70! Este un 911 unic în lume și a costat o groază de bani

Acest Porsche 911 cu patru uși a rezultat dintr-o ambiție fără margini și o dragoste uriașă pentru modelul 911. Dick Troutman și Tom Barnes, sunt autorii unui proiect unic care a ajuns și în revista R

Redactor AE
Diverse
Hennessey a ajuns la 10.000 de mașini modificate! Americanii marchează reușita cu un nou proiect

Probabil cel mai renumit tuner din SUA, specializat în mașini de sute și mii de cai putere, Hennessey a pășit peste pragul de 10.000 de automobile tunate! Tunerul a decis cu această ocazie să mai facă

Redactor AE
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8