Hennessey a ajuns la 10.000 de mașini modificate! Americanii marchează reușita cu un nou proiect

De Redactor AE   |  3 August, 2018

Distribuie :

Probabil cel mai renumit tuner din SUA, specializat în mașini de sute și mii de cai putere, Hennessey a pășit peste pragul de 10.000 de automobile tunate! Tunerul a decis cu această ocazie să mai facă o ediție specială pentru Ford Mustang GT.

În urmă cu 27 de ani, cam prin 1991, John Hennessey a pus bazele propriului atelier de tuning, situat undeva în apropierea orașului Houston, Texas. Cunoscut ulterior drept Hennessey Performance, în mai puțin de 30 de ani de activitate, specialiștii și inginerii acestei companii au reușit să aducă pe lume unele dintre cele mai exclusiviste și mai performante automobile, cum sunt chiar Venom GT sau Venom F5.

Acum însă, pentru a celebra într-un mod special, au prezentat un nou sportcar, Heritage Edition Mustang, care va fi produs într-nu număr limitat de numai 19 exemplare.Sub capota, motorul V8 de 5.0 litri, supraalimentat, produce în jur de 808 cai putere la 7.200 rpm și un cuplu maxim de 918 Nm la 4.500 rpm!

GT-ul atinge prima sută la oră în 3.3 secunde iar viteza maximă se ridică la 322 km/h. Cum peste ocean contează foarte mult și timpul de parcurgere a sfertului de milă, aflați că aceste exercițiu Mustang-ul îl poate face în 10.7 secunde.

Versiunea specială este echipată cu un sistem de frânare mai performant, Brembo, jante de 20 inch, suspensie cu reglaje sport și un bodykit aerodinamic din fibră de carbon. În cumul cu puterea motorului, aceste modificări duc prețul automobilului la aproximativ 90.000 de dolari, sau echivalentul a peste 77.000 de euro.