Fotografii spioni au reușit să surprindă pentru prima dată pe drumurile publice prototipul primului vehicul electric al celor de la Porsche în caroseria break. Conform zvonurilor, Taycan Sport Turismo
Odată cu începutul acestei săptămâni, galeria auto Țiriac Collection va găzdui patru exponate noi din colecția uriașă a lui Ion Țiriac. Cele patru modele sunt livrate cu ocazia lunii august care este
Dacă titlul nu este suficient de sugestiv, atunci află că este vorba despre un documentar, realizat în memoria actorului și pasionatului de automobile Paul Walker, decedat într-un tragic accident în l
Noua generație a celebrului model Porsche 911 va debuta oficial în luna noiembrie, în cadrul Salonului Auto de la Los Angeles, iar comercializarea va da start la începutul anului 2019. La început, con
Compania Porsche a ales cinci modele dintre sportcarurile pe care le-a produs vreodată, după criteriul de cel mai bun timp în accelerarea de la 0-100 km/h. Acest top 5 a fost făcut într-un format vide
Compania olandeză Voitures Extravert, se specializează pe modificarea modelelor clasice Porsche 911, cărora le aplică un tuning mai neobișnuit, transformându-le în vehicule electrice. Modelele Quinte
Casa de licitaţii RM Sotheby’s, va scoate la vânzare cea mai scumpă şi exclusivistă colecţie a sportcarurilor Porsche 911 în caroseria 964. Licitaţia va avea loc în luna martie curent, în cadrul expoz
În era în care maşinile încep a rula pe curent electriccâ, sunt dotate cu sisteme de autopilot şi pot de sine stătător să evite accidente cauzate de factorul uman, vehiculele vechi, cândva celebre şi
Specialiştii din cadrul Agentiei de Inspectie Tehnică din Germania, TUV, au elaborat o listă a celor mai fiabile şi cele mai stricăcioase automobile cu vârsta cuprinsă între 2 şi 11 ani. Mai jos vedeţ
Caii putere, cifrele dinamice şi viteza maximă, acestea sunt criteriile care uimesc şi trezesc interes faţă de un automobil. Inginerii din industrie de-a lungul anilor au încercat să le facă mai fiabi