4 septembrie 2012, Berlin - inaugurarea oficială a noului Volkswagen Golf 7

De AutoExpert   |  6 August, 2012

Distribuie :

4 septembrie 2012, Berlin - inaugurarea oficială a noului Volkswagen Golf 7

Volkswagen Golf este cel mai vândut model de pe piaţa auto europeană de cinci ani încoace, aşa încât o nouă generaţie se anunţă ca un eveniment extrem de important, atât pentru fani, cât şi pentru clienţi.

Până acum ştiam că premiera mondială a noului Volkswagen Golf 7 va avea loc la Salonul Auto Paris 2012, la finalul lunii septembrie - adică ne aşteptam ca prima oară când urma să vedem oficial noul VW Golf 7 să fie data de 26 septembrie, în cadrul unei seri speciale a grupului Volkswagen.

Iată, însă, că noua generaţie a Golf-ului va debuta mai devreme, chiar în ţara de baştină a acesti model. Adică noul Golf 7 va fi prezentat publicului cu ocazia unui eveniment special la Berlin, în data de 4 septembrie.

Evenimentul va avea loc în incinta Muzeului ”Noua Galerie Naţională”, alături de cele mai importante colecţii de artă modernă, ceea ce spune destul de multe despre importanţa pe care o are Golf-ul în conştiinţa nemţilor.

Aşadar, aşteptăm primele imagini reale cu maşina încă de la finalul lunii august, deoarece noul Volkswagen Golf 7 este cel mai important trofeu pentru fotografii spion în acest an.

Recomandate:

Porsche pune capăt vorbelor și confirmă că legendarul 911 nu va deveni niciodată electric - Photo
Noutăți
Porsche pune capăt vorbelor și confirmă că legendarul 911 nu va deveni niciodată electric

Viitorul modelului 911 va rămâne strâns legat de motoarele termice, iar conducerea companiei afirmă fără echivoc că modelul german nu va primi niciodată o versiune complet electrică.Vi

Inna
Permisele de conducere din UE vor fi recunoscute automat în Republica Moldova. Ce se schimbă pentru șoferi - Photo
Noutăți
Permisele de conducere din UE vor fi recunoscute automat în Republica Moldova. Ce se schimbă pentru șoferi

Autoritățile pregătesc introducerea recunoașterii automate a tuturor permiselor de conducere emise în statele Uniunii Europene, o măsură care va elimina procedurile complicate de echivalare și v

Inna
Vânzările noilor modele Volga, începe cu eșec? Primii cumpărători nici măcar nu pot părăsi showroomul - Photo
Noutăți
Vânzările noilor modele Volga, începe cu eșec? Primii cumpărători nici măcar nu pot părăsi showroomul

Vânzările noilor modele Volga, care sunt de fapt o copie a modelelor chineze Geely, au început cu un adevărat eșec. Primii cumpărători nu au putut părăsi showroomul, din cauza unor defecți

Inna
Nissan pune pe stop electrificarea lui Qashqai. Lansarea versiunii electrice este suspendată pe termen nedeterminat - Photo
Noutăți
Nissan pune pe stop electrificarea lui Qashqai. Lansarea versiunii electrice este suspendată pe termen nedeterminat

În timp ce piața europeană este invadată de SUV-uri electrice noi, Nissan a decis să oprească dezvoltarea versiunii complet electrice a modelului Qashqai. Decizia face parte dintr-un amplu progr

Inna
Accident în lanț după incendiul unei cisterne cu combustibil la Sângerei. Patru persoane au ajuns la spital - Photo
Accidente
Accident în lanț după incendiul unei cisterne cu combustibil la Sângerei. Patru persoane au ajuns la spital

Un incendiu izbucnit la un autocamion-cisternă care transporta combustibil a provocat blocarea traficului pe traseul R6, în apropierea localității Mihailovca, raionul Sîngerei. În ti

Inna