A câştigat un Lamborghini şi apoi l-a accidentat
De AutoExpert | 24 Decembrie, 2011
A câştigat un Lamborghini şi apoi l-a accidentat
Cum ar fi să câştigi un Lamborghini Murciélago LP640 Roadster la un concurs organizat de o benzinărie, iar la câteva ore după să-l avariezi într-un accident? Nasol, foarte nasol, iar asta poate să o confirme un tip care a trecut fix prin această experienţă. Dopp este un şofer de furgonetă care a câştigat un Lamborghini Murciélago LP640 Roadster verde la un concurs organizat printr-o reţea de benzinării. Tipul s-a dus să-şi ridice premiul, a făcut fotografii cu maşina, iar apoi a mers în cartierul în care locuieşte şi a început să-şi invite prietenii la plimbare. Cam la şase ore după ce a intrat în posesia premiului, a fost raportat un accident în care era implicat un Lamborghini verde. Maşina era exact cea câştigată, la volan se afla Dopp, care avea alături de el un prieten. Acesta a pierdut controlul asupra maşinii care este în stare să atingă în jur de 330 km/h, a părăsit partea carosabilă şi s-a oprit într-un şanţ, dar din fericire nimeni nu a fost rănit. Poate doar norocul şi orgoliul tipului, dar asta este o altă discuţie. Nu se cunoaşte exact valoarea daunelor pentru Murciélago, dar potrivit unei publicaţii locale, Dopp are asigurare completă.