Aproape jumătate din motorina importată în Moldova se vinde prin scheme gri sau ilegale!

De Pavel   |  20 Iulie, 2021

Distribuie :

În Republica Moldova ia amploare piața gri de comercializare a produselor petroliere, în mod special a motorinei. Companiile petroliere vând în prezent aproape jumătate din motorină, circa 46%, diverselor companii producătoare sub formă angro, pentru consum propriu, doar că cea mai mare parte a aceste cantități de motorină nu este utilizată pentru consum propriu, dar este vândută ilegal de către companii, care nu au nici licență, nici autorizație, nici un fel de act, care le-ar permite activitatea de vânzare a produselor petroliere. Declarațiile sunt făcute de expertul în politici economice al Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, Veaceslav Ioniță.

Potrivit expertului, în prezent, toată Moldova, ca acum 30 ani, este împânzită cu rezervoare de plastic cu contor, de unde ilegal se vinde aproape jumătate din motorina importată. În timp ce stațiilor PECO, statul a impus un șir întreg de restricții și taxe, „vânzătorii ambulanți” de motorină, ilegal fără nici un fel de act permisiv și fără a plăti nici un fel de taxe, comercializează aproape jumătate din motorina importată. „În aceste scheme de comercializare gri sau ilegală a produselor petroliere, foarte activ participă și o parte din companiile petroliere, datorită lipsei oricărui control din partea autorităților competente ale statului”, susține Veaceslav Ioniță.

Economistul mai afirmă că volumul total al pieței gri și ilegale de vânzare a produselor petroliere, depășește 5 miliarde de lei anual. Din 2015 și până în prezent, prin aceste scheme gri a fost vândută doar motorină de peste 20 miliarde lei. Ratările bugetului public național de la această activitate ilegală de comercializare a produselor petroliere, fără nici un fel de acte permisive, se ridică la 200 de milioane de lei anual. Doar la motorină, din 2015 și până în 2020, ratările bugetului public sunt de circa 800 milioane lei.

Veaceslav Ioniță mai precizează că această vânzare în gri sau ilegală a produselor petroliere, majorează costurile operaționale ale companiilor, care activează legal, cea ce duce la creșterea cheltuielilor operaționale, pentru un litru de produse petroliere cu 0,4-0,5 lei. Altfel spus, compărătorii de bună credință achită 50 bani/litru suplimentar pentru produsele petroliere, doar datorită existenței pieței ilegale de comercializare a produselor petroliere.

„Evident apare o întrebare firească: care este sensul tuturor reglementărilor, restricțiilor, cerințelor ecologice, taxelor speciale pentru PECO, dacă jumătate din piață se află în zona gri, înafara oricăror reglementară ale autorităților publice”, se întreabă expertul.

Analistul economic este de părere că lichidarea comerțului ilegal cu produse petroliere ar permite creșterea încasărilor bugetare cu până la 200 de milioane de lei anual și reducerea prețului la produsele petrolier cu până la 50 bani/litru. „Aceasta este una din multele măsuri de urgență pe care le propun autorităților, pentru a face ordine pe piața produselor petroliere, pentru crearea un cadru legal și concurențial adecvat cea ce ar permite în final formarea unor prețuri corecte pentru toți consumatorii”, a conchis expertul IDIS „Viitorul”.

Recomandate:

Un bărbat de 43 de ani a ajuns la spital, după ce a ajuns cu mașina în șanț - Photo
Accidente
Un bărbat de 43 de ani a ajuns la spital, după ce a ajuns cu mașina în șanț

Un bărbat de 43 de ani, fiind la volanul unei Toyota Hillux, a derapat pe traseu și a ajuns în șanț. Bărbatul a fost preluat de ambulanță și transportat la spital. Șoferul de 43 de ani

Inna
BMW rescrie sunetul performanței. Cum va „cânta” primul M electric inspirat de legendarele V8 și V10 - Photo
Noutăți
BMW rescrie sunetul performanței. Cum va „cânta” primul M electric inspirat de legendarele V8 și V10

BMW a stârnit o serie controverse în rândul pasionaților auto, după ce a anunțat că viitoarele modele electrice din gama M vor beneficia de „un peisaj sonor complet nou&rd

Inna
Toyota pregătește un nou coupe, cu motor amplasat central și peste 400 CP - Photo
Noutăți
Toyota pregătește un nou coupe, cu motor amplasat central și peste 400 CP

Toyota a confirmat, în mod oficial, că lucrează la un viitor automobil de performanță cu motor amplasat central, un proiect care readuce în discuție spiritul legendarului MR2. Deși lansare

Inna
Astăzi se așteaptă ploaie, lapoviță și ninsoare. Drumarii sunt mobilizați pentru intervenții - Photo
Sociale
Astăzi se așteaptă ploaie, lapoviță și ninsoare. Drumarii sunt mobilizați pentru intervenții

Astăzi, potrivit datelor meteo, se așteaptă ploi, lapoviță și ninsoare, iar pe drumuri se poate forma ghețuș. Drumarii, dar și Poliția, atenționează că pe anumite sectoare de drum persistă ceața, din

Inna
Renault desființează divizia care se ocupa exclusiv pe producția modelelor electrice - Photo
Noutăți
Renault desființează divizia care se ocupa exclusiv pe producția modelelor electrice

Renault desființează divizia care se ocupa exclusiv pe producția modelelor electrice. Este vorba de Ampere, care a fost creată la finalul anului 2023. Povestea diviziei care se concentra pe d

Inna
Bugatti se întoarce la origini. Un Veyron renăscut, creat ca tribut pentru omul care a făcut imposibilul posibil - Photo
Noutăți
Bugatti se întoarce la origini. Un Veyron renăscut, creat ca tribut pentru omul care a făcut imposibilul posibil

Bugatti marchează două decenii de la nașterea unuia dintre cele mai influente supercar-uri din istorie printr-o creație cu totul specială. Constructorul francez a dezvăluit oficial FKP Hommage, un aut

Inna