Atenţie Şoferi! Noi reguli şi indicatoare rutiere vor intra în vigoare în viitorul apropiat!

De Redactor AE   |  29 Mai, 2016

Distribuie :

Ministerul Afacerilor Interne a pregătit mai multe modificări în Regulamentul circulației rutiere, care sunt menite „să contribuie la sporirea gradului de organizare şi de siguranţă în trafic a transportului pe drumurile publice”, scrie ziarulnational.md. Documentul a fost propus pentru dezbateri, iar ulterior urmează a fi aprobat de către Guvern.

Autoritățile propun introducerea unor puncte noi, care se referă la limita de viteză, dar și amplasarea unor indicatoare noi pe drumurile din ţară. Una dintre modificări vizează viteza de deplasare prin zonele rezidențiale, pe teritoriile adiacente drumului și zonele pietonale. Potrivit documentului, viteza maximă admisă în localităţi va fi de 50 km/h, prin zonele rezidenţiale – 20 km/h, iar pe teritoriile adiacente drumului și zonele pietonale – 5 km/h.

În caz de precipitaţii abundente, ceaţă sau drumuri acoperite cu gheaţă, polei, zăpadă, viteza maximă admisă în afara localităţilor va fi cu cel puţin 20 km/h mai mică decât viteza admisă pentru dumul respectiv în condiții normale pentru categoria din care fac parte autovehiculele conduse.

Documentul mai prevede că viteza maximă admisă în afara localităţilor pentru mașinile conduse de către șoferii care au mai puţin de un an stagiu în permisul conducere va fi cu 20 km/h mai mică decât viteza maximă admisă pentru categoria din care fac parte autovehiculele conduse. Actualmente, Regulamentul circulației rutiere interzice șoferilor începători să circule cu o viteză mai mare de 70 km/h.

O schimbare va fi efectuată și în cazul circulației autovehiculelor serviciilor bancare, celor destinate transportării şi însoțirii valorilor importante și poştei speciale. Aceste mașini vor putea fi echipate doar cu lumini giratorii de culoare albă şi semnal sonor special, care nu le vor oferi prioritate în trafic, dar vor servi pentru atragerea atenţiei publice şi poliţiei în caz de atac asupra acestora.

indicatoare indicatoare3

Recomandate:

Un nou sens giratoriu va fi construit la intrarea în Ialoveni. AND a lansat licitația pentru lucrări de peste 6 milioane de lei - Photo
Sociale
Un nou sens giratoriu va fi construit la intrarea în Ialoveni. AND a lansat licitația pentru lucrări de peste 6 milioane de lei

Una dintre cele mai aglomerate intersecții din orașul Ialoveni urmează să fie reamenajată. Autoritățile susțin că noul sens giratoriu va fluidiza circulația, va reduce riscul accidentelor și va î

Inna
Nici drumurile nu rezistă pe caniculă. Mai multe plăci din beton s-au ridicat deasupra carosabilului - Photo
Sociale
Nici drumurile nu rezistă pe caniculă. Mai multe plăci din beton s-au ridicat deasupra carosabilului

Mai multe plăci de beton ale unui drum din satul Sireți, raionul Strășeni, s-au ridicat deasupra carosabilului, potrivit unor imagini video distribuite pe rețelele sociale. Autorul filmării susține că

Inna
Un tânăr de 18 ani, documentat de oamenii legii, după ce a fugit de la locul accidentului - Photo
Accidente
Un tânăr de 18 ani, documentat de oamenii legii, după ce a fugit de la locul accidentului

Un tânăr motociclist de 18 ani este cercetat de poliție după ce a încercat să fugă de un echipaj al Inspectoratului Național de Securitate Publică, iar incidentul s-a transformat ulterior

Inna
Măsuri fără precedent la Volkswagen. 4 uzine ar putea fi închise, iar 100.000 de angajați ar putea fi concediați - Photo
Noutăți
Măsuri fără precedent la Volkswagen. 4 uzine ar putea fi închise, iar 100.000 de angajați ar putea fi concediați

Volkswagen analizează un plan radical de reducere a costurilor, care ar putea duce la închiderea mai multor fabrici din Germania și la cea mai amplă restructurare din istoria companiei.Volks

Inna
Land Rover recheamă peste 250.000 de SUV-uri. O defecțiune poate afecta funcționarea airbagului șoferului - Photo
Noutăți
Land Rover recheamă peste 250.000 de SUV-uri. O defecțiune poate afecta funcționarea airbagului șoferului

O problemă care apare în timp și poate compromite unul dintre cele mai importante sisteme de siguranță a determinat Land Rover să lanseze o amplă campanie de rechemare. Constructorul spune că șo

Inna
Un conducător auto a fost reținut de Poliție, după ce a accidentat 3 automobile parcate - Photo
Accidente
Un conducător auto a fost reținut de Poliție, după ce a accidentat 3 automobile parcate

Un accident rutier grav s-a produs astăzi, în jurul orei 01:40, pe strada Socoleni din municipiul Chișinău. În urma impactului, o persoană a fost rănită, iar patru automobile au fost avari

Inna