Audi lansează versiuni Ultra pentru modelele A4, A5 şi A6

De AutoExpert   |  5 Februarie, 2014

Distribuie :

Constructorul Audi a dezvăluit versiunile Ultra ale modelelor A4, A5 şi A6. Familia se lărgeşte după ce a fost deschisă în luna august a anului trecut cu A3 Ultra, cel mai economic model Audi din lume. Denumirea Ultra este corespondentul gamei BlueMotion, regăsită în gama părintelui Volkswagen, şi rivalul actualului Efficient Dynamics de la BMW. Audi încearcă să arate şi clienţilor din segmentul premium că există o preocupare continuă pentru reducerea emisiilor de CO2 şi, implicit, a consumului.

Noile versiuni Ultra vin echipate în standard cu un sistem Start-Stop şi cu un sistem care informează şoferul asupra eficienţei la rulare. În cazul lui A4 şi al variantei A4 Avant, versiunea Ultra aduce şi o serie de îmbunătăţiri aerodinamice, menite să reducă frecarea cu aerul. De asemenea, garda la sol este coborâtă cu câţiva milimetri tot din raţiuni aerodinamice.

În ordine crescătoare, A4 Ultra şi A4 Avant Ultra sunt disponibile alături de motorul diesel 2.0 TDI, capabil să ofere două versiuni distincte de putere. Prima garantează 136 de cai şi 320 de Nm, iar a doua 163 de cai şi 400 de Nm. În cazul versiunii mai ponderate, consumul de carburant ajunge la doar 3.9 litri/100 de kilometri.

Modelele A5 Coupe şi A5 Sportback, disponibile şi ele în versiunea Ultra, sunt oferite doar în versiunea de 163 de cai a unităţii 2.0 TDI. Ea garantează un consum de 4.2 litri şi emisii de 109 g/km pentru A5 Coupe şi 4.3 litri şi 111 g/km pentru A5 Sportback.

Cele mai mari două modele anunţate, A6 Ultra şi A6 Avant Ultra, utilizează tot motorul de 2.0 litri TDI, capabil să ofere însă ceva mai multă putere: 190 de cai şi 400 de Nm. Audi se dezice în acest caz de la transmisia manuală în favoarea unui S-tronic cu şapte rapoarte, orientat către eficienţă.

153831l

250719l

271110l

414954l

463427l

582419l

618271l

661418l

736459l

817959l

 

   

Recomandate:

Piața auto „verde” accelerează: peste 87.000 de mașini electrice și hibride, înregistrate în Moldova - Photo
Noutăți
Piața auto „verde” accelerează: peste 87.000 de mașini electrice și hibride, înregistrate în Moldova

Parcul auto din Republica Moldova cunoaște o creștere accelerată a segmentului de autovehicule electrice și hibride, care a depășit pragul de 87.000 de unități în perioada 2018-2025, potrivit da

Inna
Apple a inclus LADA pe lista mărcilor compatibile cu sistemul CarPlay - Photo
Noutăți
Apple a inclus LADA pe lista mărcilor compatibile cu sistemul CarPlay

Compania Apple a adăugat marca LADA pe lista oficială a automobilelor compatibile cu sistemul CarPlay, alături de producători consacrați precum Kia, Lamborghini, Land Rover, Lexus și mulți alții. &Ici

Inna
Primăria Chișinău promite reparații rapide ale drumurilor afectate de gropi, după stabilizarea vremii - Photo
Sociale
Primăria Chișinău promite reparații rapide ale drumurilor afectate de gropi, după stabilizarea vremii

Municipalitatea Chișinău va interveni pe toate segmentele de drum unde au apărut gropi, imediat ce condițiile meteo vor deveni favorabile. Asigurările vin din partea primarului Ion Ceban, care susține

Inna
Mercedes-AMG renunță la C63 cu patru cilindri. Noul C53 va reveni la șase cilindri, fără electrificare - Photo
Noutăți
Mercedes-AMG renunță la C63 cu patru cilindri. Noul C53 va reveni la șase cilindri, fără electrificare

Mercedes-AMG pregătește o schimbare majoră în gama C-Class de performanță. Actualul C63, echipat cu un motor cu patru cilindri și sistem plug-in hybrid, va fi retras, urmând să fie î

Inna
BMW a inițiat un parteneriat cu PreZero, companie specializată în reciclarea și gestionarea deșeurilor - Photo
Noutăți
BMW a inițiat un parteneriat cu PreZero, companie specializată în reciclarea și gestionarea deșeurilor

BMW Group anunță un nou parteneriat strategic cu PreZero, companie specializată în reciclarea și gestionarea deșeurilor, parte a Schwarz Group, grupul care deține rețelele Lidl și Kaufland. Cola

Inna
Judecător din Soroca, trimis în judecată după ce a fost prins conducând în stare avansată de ebrietate - Photo
Sociale
Judecător din Soroca, trimis în judecată după ce a fost prins conducând în stare avansată de ebrietate

Un judecător din municipiul Soroca a fost trimis în judecată pentru conducerea unui autovehicul în stare de ebrietate alcoolică avansată, anunță Procuratura Generală. Potrivit mat

Inna
Accident cu implicarea a 3 vehicule la Anenii Noi. Mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale - Photo
Accidente
Accident cu implicarea a 3 vehicule la Anenii Noi. Mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

Un grav accident rutier s-a produs, astăzi, pe drumul de ocolire a localității Troița Nouă, din raionul Anenii Noi. În urma impactului, mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medic

Inna
O Skoda Octavia a luat foc din mers, pe o stradă din Cahul. Pompierii au intervenit - Photo
Sociale
O Skoda Octavia a luat foc din mers, pe o stradă din Cahul. Pompierii au intervenit

Un automobil Skoda Octavia a fost cuprins de flăcări în dimineața zilei de 9 februarie curent, pe strada Alexandr Pușkin din municipiul Cahul. Incidentul a avut loc în timpul deplasării ve

Inna