Audi TT RS Roadster în versiunea de facelift 2018, a fost fotografiat în timpul testelor

De Pavel   |  6 Decembrie, 2017

Distribuie :

Fotografii spioni au reuşit să prindă în obiectivele camerelor, noul Audi TT RS Roadster, testat pe drumurile publice cu minim camuflaj pe caroserie. Facelift-ul modelului TT, inclusiv şi versiunea RS, se aşteaptă a fi prezentat în anul 2018.

Potrivit pozelor apărute, compacta sportivă nu va suferi mari schimbări ale exteriorului. Dacă ar fi să ne uităm la părţile camuflate ale caroseriei, ne dăm seama că principalele schimbări ale designului vor fi prezente la grila radiatorului, pragurile laterale, blocurile optice şi la bara din faţă şi cea din spate.

De asemenea se presupune că designerii germani vor îmbunătăţi şi interiorul coupe-ului. Toată gama de variante ale noului Audi TT, vor fi echipate cu cele mai noi şi performante sisteme şi tehnologii dezvoltate de producătorul din Ingolstadt, cum ar fi sistemul multimedia sau ceasurile de virtuale de bord Audi Virtual Cockpit.

Până în acest moment, oficialii companiei nu au oferit careva date despre motorizările ce vor fi folosite pentru noul TT. În această ordine de idei, putem presupune că varianta RS, va folosi în continuare benzinarul de 2.5 litri volum, care generează 400 de cai putere şi 480 Nm cuplu motor.

Recomandate:

Renault rescrie regulile eficienței. Un concept a parcurs peste 1.000 km cu o singură încărcare, la viteze de autostradă - Photo
Noutăți
Renault rescrie regulile eficienței. Un concept a parcurs peste 1.000 km cu o singură încărcare, la viteze de autostradă

La final de an, Renault bifează o performanță care mută atenția de la viteză pură la eficiență extremă. Constructorul francez a reușit să parcurgă peste 1.000 de kilometri fără reîncărcare cu un

Inna
Traficul rutier în centrul capitalei va fi sistat astăzi. Transportul va fi redirecționat pe străzile adiacente - Photo
Sociale
Traficul rutier în centrul capitalei va fi sistat astăzi. Transportul va fi redirecționat pe străzile adiacente

Astăzi, începând cu ora 13:00, va fi sistat traficul rutier pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, în perimetrul str. A. Pușkin - str. Mitropolit G. Bănulescu - Bodoni. Măs

Inna
România inaugurează încă 57 de kilometri din Autostrada A7. De la București, până la Adjud, mergi doar pe autostradă! - Photo
Sociale
România inaugurează încă 57 de kilometri din Autostrada A7. De la București, până la Adjud, mergi doar pe autostradă!

Un alt segment din Autostrada A7 a fost inaugurat marți, pe 23 decembrie. Este un tronson de 57 de kilometri, care leagă Focșani de Adjud și face parte din autostrada care va uni București cu pun

Inna
Europenii rămân la aceleași preferințe. În acest an, Volkswagen, iarăși, a fost cel mai solicitat brand auto - Photo
Noutăți
Europenii rămân la aceleași preferințe. În acest an, Volkswagen, iarăși, a fost cel mai solicitat brand auto

În primele 11 luni ale anului curent, Volkswagen a fost cea mai solicitată marcă pentru europeni. Potrivit Asociației Europene a Producătorilor de Automobile, europenii au înmatriculat pes

Inna
(FOTO) A nins în nordul și centrul țării. Drumarii au intervenit pentru a combate lunecușul - Photo
Sociale
(FOTO) A nins în nordul și centrul țării. Drumarii au intervenit pentru a combate lunecușul

În nordul și centrul țării au fost precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. În această ordine de idei, drumarii au intervenit pe traseele naționale pentru a combate lunecușul, dar ș

Inna
La un pas să ardă de viu în automobilul propriu. 2 bărbați au incendiat un Mercedes, în timp ce în interior se afla proprietarul - Photo
Sociale
La un pas să ardă de viu în automobilul propriu. 2 bărbați au incendiat un Mercedes, în timp ce în interior se afla proprietarul

Un bărbat de 51 de ani a fost la un pas distanță să ardă de viu în automobilul său. Cazul a avut loc în aproprierea localității Tudora, raionul Ștefan Vodă. Potrivit PulsMedia, bărbatul ar

Inna