Autoritățile Arabiei Saudite au devenit acționari ai brandului Pagani!

De Pavel   |  24 August, 2021

Distribuie :

Fondul Suveran al Arabiei Saudite (PIF) a devenit noul acționar al Pagani. Potrivit unor surse anonime, Fondul va deține 30% din acțiunile mărcii. În același timp, familia Pagani va păstra controlul asupra companiei, iar fondurile primite din vânzarea de acțiuni sunt planificate să fie utilizate pentru îmbunătățirea în continuare a tehnologiilor și deschiderea unei noi direcții ”lifestyle Pagani Arte”.

Activele totale ale Fondului Suveran al Arabiei Saudite de la începutul anului s-au ridicat la 430 de miliarde de dolari. Fondul, înființat în 1971, cheltuiește aceste fonduri pentru a sprijini proiecte de importanță strategică pentru țară și, de asemenea, le investește în companii promițătoare în numele Guvernului Arabiei Saudite. În special, banii Fondului sunt utilizați pentru a implementa Programul Saudi Vision 2030, care vizează diversificarea economiei, reducerea dependenței țării de exporturile de petrol, dezvoltarea industriei, turismului, dar și consolidarea activității de investiții.

"Suntem încântați să anunțăm un parteneriat important cu Fondul Suveran al Arabiei Saudite, un pas cheie în strategia noastră de creștere pe termen lung, care prevede investiții semnificative pentru a ne asigura că următoarele noastre modele vor continua să transmită emoții unice, indiferent de sistemul de propulsie cu care vor fi echipate," a declarat Horacio Pagani.

Detaliile financiare ale noului parteneriat nu au fost date publicității.

 

Recomandate:

Aston Martin Valkyrie are o problemă ascunsă, care a inițiat o rechemare în service. Supercarul riscă blocarea frânelor - Photo
Noutăți
Aston Martin Valkyrie are o problemă ascunsă, care a inițiat o rechemare în service. Supercarul riscă blocarea frânelor

Un defect identificat la sistemul de frânare a determinat Aston Martin să lanseze o campanie de rechemare pentru mai multe exemplare Valkyrie. Deși numărul mașinilor afectate este redus, conseci

Inna
Jeremy Clarkson a fost diagnosticat cu cancer - Photo
Noutăți
Jeremy Clarkson a fost diagnosticat cu cancer

Jeremy Clarkson a fost diagnosticat cu cancer. Prezentatorul a anunțat despre acest lucru într-un episod al emisiunii sale, Clarkson's Farm. Clarkson le-a vorbit despre diagnostic c

Inna
Exclus! Viitorul M3 nu avea sub capotă un motor hibrid, modelul va păstra doar motoare termice și o versiune electrică - Photo
Noutăți
Exclus! Viitorul M3 nu avea sub capotă un motor hibrid, modelul va păstra doar motoare termice și o versiune electrică

Următoare generație BMW M3 nu avea un motor hibrid. Informația a fost confirmată de către Frank van Meel, șeful diviziunii M. Potrivit acestuia, noul model de performanță va avea pentru prima dat

Inna
Mercedes-AMG pregătește cea mai mare ofensivă din istoria sa. Va lansa 27 de modele noi pentru a ataca dominația BMW M - Photo
Noutăți
Mercedes-AMG pregătește cea mai mare ofensivă din istoria sa. Va lansa 27 de modele noi pentru a ataca dominația BMW M

După ce a rămas în urma rivalilor de la BMW M în ceea ce privește vânzările, Mercedes-AMG pune la cale un plan ambițios de revenire. Constructorul german promite zeci de modele noi,

Inna
Drumul Chișinău-Leușeni ar putea fi construit din beton, nu din asfalt - Photo
Sociale
Drumul Chișinău-Leușeni ar putea fi construit din beton, nu din asfalt

Drumul Chișinău-Leușeni ar putea fi construit din beton, nu din asfalt. O declarație în acest sens a fost făcută de către Vladimir Bolea, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Proi

Inna
Sfârșitul unui experiment controversat. Volkswagen pregătește retragerea SUV-ului său decapotabil - Photo
Noutăți
Sfârșitul unui experiment controversat. Volkswagen pregătește retragerea SUV-ului său decapotabil

Lansat ca o combinație neobișnuită între un SUV și un cabriolet, Volkswagen T-Roc Cabriolet nu a reușit să atragă suficienți clienți. Pe fondul cererii tot mai reduse, constructorul german reduc

Inna