„Autostrada Unirii” votată de parlamentarii din România! Va începe de la Ungheni și va avea o lungime de 320 km

De Pavel   |  8 Noiembrie, 2018

Distribuie :

Plenul Camerei Deputaţilor din Parlamentul României a adoptat în ziua de ieri, 8 noiembrie, proiectul privind construcția Autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş, denumită „Autostrada Unirii”. Legea adoptată prevede ca autostrada va avea o lungime de 320 de km și va porni de la granița cu Republica Moldova, unde va începe cu un pod peste Prut, şi se termină printr-o conexiune cu autostrada A3 Braşov - Borş, în apropierea oraşului Târgu Mureş, scrie agora.md

Proiectul urmează a fi finanţat din bugetul de stat, prin Ministerul Transporturilor din România. La construcția autostrăzii ar urma să fie alocați bani și din credite externe, din fonduri europene nerambursabile şi/sau prin parteneriat public/privat.

Proiectul a fost inițiat de parlamentari ai PMP, dar a avut susținerea tuturor formaţiunilor politice. Potrivit deputatului Constantin Codreanu, costul estimat în Master Planul General de Transport al României este de 4 miliarde de euro.

„Lucrările vor trebui demarate în 30 de zile din momentul promulgării legii, cu termen de execuție maximum 4 ani, iar darea în exploatare a Autostrăzii Unirii, inclusiv a noului pod peste Prut, să aibă loc către 1 decembrie 2022”, a adăugat parlamentarul român.

Despre ideea construirii unei autostrăzi care ar lega Republica Moldova și România se discută încă de prin 2014. În august anul trecut, a avut loc evenimentul „Împreună pentru A8: Ungheni - Iași - Tg Mureș”, organizat de un grup de inițiativă format din ieșeni care au decis să ia atitudine față de promisiunile încălcate în repetate rânduri de guvernanți și politicieni, referitoare la începerea lucrărilor la autostradă.

Recomandate:

Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri

Legendarul Defender se apropie de primul facelift major al actualei generații, iar britanicii pregătesc mai mult decât simple retușuri estetice. Noul model va aduce modificări de design, î

Inna
Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări - Photo
Noutăți
Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări

Proprietarii de automobile care doresc să modifice sau să reutileze vehiculele, vor avea parte de mai puțină birocrație. Inspectoratul Național de Securitate Publică a anunțat schimbări important

Inna
Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare - Photo
Noutăți
Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare

Skoda celebrează 125 de ani de performanțe în motorsport printr-o ediție specială inspirată direct din lumea raliurilor. Noua Fabia Motorsport Edition aduce un design agresiv, detalii exclusive

Inna
Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor - Photo
Noutăți
Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor

India devine una dintre cele mai importante piețe pentru Toyota. Constructorul japonez investește masiv într-o nouă uzină și își propune să transforme țara într-un centru strategic a

Inna
(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier - Photo
Noutăți
(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier

Lucrările la unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură dintre Republica Moldova și România intră într-o nouă fază. Constructorii au început montarea structurii care

Inna
(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc - Photo
Sociale
(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc

În curtea unui bloc de locuit, din sectorul Ciocana, vor fi create 80 de locuri de parcare noi. Informația este oferită și confirmată de către Ion Ceban, edilul capitalei. Parcarea va f

Inna
(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure - Photo
Noutăți
(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure

Audi intră într-o nouă eră a tehnologiei și luxului. Cu doar câteva săptămâni înaintea lansării oficiale, constructorul german a dezvăluit primele imagini cu interiorul viitoru

Inna
Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică - Photo
Sociale
Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică

Pe tot teritoriul țării se prognozează instabilitate atmosferică. Meteorologii au emis un Cod Galben în acest sens. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, alerta este valabilă

Inna