Belarus a interzis comercializarea modelelor Skoda! Sub interdicție nimeresc atât mașinile noi, cât și cele second hand

De Pavel   |  6 Mai, 2021

Distribuie :

Miercuri, 5 mai, a intrat în vigoare interdicția care vizează comercializarea modelelor mărcii Skoda pe teritoriul Republicii Belarus. Motivul acestei decizii radicale este refuzul constructorului ceh de a sponsoriza Campionatul Mondial de Hochei pe gheață, în cazul în care acesta ar avea loc în Belarus.

Decretul prezidențial prevede introducerea unei interdicții privind importul și vânzarea de bunuri ale unui număr stabilit de mărci, pe baza faptului că acestea sunt produse într-o țară care a aplicat sancțiuni împotriva Belarusului.

Comitetul Vamal din Belarus a menționat că se interzice vămuirea și punerea în libera circulație a modelelor noi Skoda, importate în Republica Belarus, prin frontiera vamală a Uniunii Economice Euroasiatice. Ulterior s-a aflat că interdicția se aplică și mașinilor Skoda asamblate în Rusia, precum și mașinilor vehiculelor second hand ale mărcii cehe.

Pe site-ul importatorului oficial, a fost publicat un comunicat în care se spune că importul și vânzarea modelelor Skoda a fost suspendat în întreaga țară ”până la clarificarea domeniului și mecanismului de aplicare a interdicției în vigoare. Reprezentanții Skoda vor contacta individual fiecare client care a semnat deja un contract pentru achiziționarea unei mașini.

Recomandate:

Subaru prezintă roadele muncii sale. A venit la Salonul Auto de la Bruxelles cu câteva modele electrice noi - Photo
Noutăți
Subaru prezintă roadele muncii sale. A venit la Salonul Auto de la Bruxelles cu câteva modele electrice noi

Noul E-Outback a fost prezentat de către Subaru în cadrul Salonului Auto de la Bruxelles. Acesta este primul crossover electric al mărcii. Crossoverul electric promite 380 CP, tracțiune

Inna
GM frânează cu electrificarea. Politica lui Trump și-a lăsat amprenta - Photo
Noutăți
GM frânează cu electrificarea. Politica lui Trump și-a lăsat amprenta

General Motors a anunțat că va contabiliza o cheltuială de aproximativ 6 miliarde de dolari, ca urmare a deciziei de a reduce semnificativ o parte dintre investițiile destinate vehiculelor electr

Inna