Bertone a sistat comerţul

De AutoExpert   |  19 Martie, 2014

Distribuie :

Renumitul atelier de design italian, Bertone, îşi trăieşte ultimele zile, compania înfiinţată în urmă cu 102 ani fiind la un pas de faliment. Potrivit presei internaţionale, salariile angajaţii nu au mai fost achitate de mai bine de şase luni, 160 de salariaţi au fost concediaţi, iar mai mulţi furnizori presează reprezentanţii companiei pentru a-şi recupera sumele datorate.

Problemele financiare ale celor de la Bertone sunt surprinzătoare în contextul în care au reuşit să obţină peste 20 de milioane de euro în 2013 datorită clienţilor din China. O parte din echipa de design a companiei italiene a părăsit firma încă din decembrie 2013, urmând-ul pe fostul designer şef, Michael Robinson, care a fondat o companie separată, ce a fuzionat ulterior cu o altă companie din Torino, specializată în inginerie, numită ED, dând naştere lui ED Design pe 30 decembrie 2013.

Italienii de la Bertone au semnat creaţii recunoscute la nivel mondial, cum ar fi Lamborghini Miura, BMW 3200 CS, Chevrolet Camaro – generaţia 1984, Lancia Stratos, Lamborghini Countach şi altele.

Compania Bertone a trecut în ultimii ani printr-o perioadă dificilă din punct de vedere financiar, fiind de mai multe ori la un pas de insolvenţă şi salvată în ultimul moment de o altă companie.

Recomandate:

Poliția: pe mai multe porțiuni de drum s-a format polei și gheață. Șoferii sunt îndemnați să conducă cu maximă prudență - Photo
Sociale
Poliția: pe mai multe porțiuni de drum s-a format polei și gheață. Șoferii sunt îndemnați să conducă cu maximă prudență

Pe alocuri se înregistrează precipitații sub formă de ninsoare, iar pe unele porțiuni de drum sunt depuneri de polei și gheațǎ, ceea ce reduce considerabil vizibilitatea și aderența carosab

Inna
ASP a modificat traseele de examinare în mai multe orașe din țară - Photo
Sociale
ASP a modificat traseele de examinare în mai multe orașe din țară

Candidații care urmează să susțină proba practică pentru obținerea permisului de conducere trebuie să fie atenți: traseele de examinare au fost schimbate în municipiile Chișinău, Bălți, Ungheni

Inna