Feed
Mercedes a ales România ca destinație pentru noul lor spot publicitar. În imaginile video apare generația a doua a lui GLE Coupe, filmat spectaculos pe Transfăgărășan. Salonul Auto de la Frankfur
Constructorul situat în California de Sud, Mike Harra, a lucrat șapte ani la dezvoltarea unui cap-tractor numit THOR 24, pe care l-a echipat cu un motor imens de 27,9 litri. Acum, vehiculul este păst
Vârful de gamă al noii Seria 1, versiunea M135i xDrive și-a încercat puterile pe circuitul Hockenheim. Timpul obținut pe cel mai rapid tur i-a adus o victorie, dar și o înfrângere. Pus la treabă
Ce este mai eficient? Să conduci un Ford Raptor din punctul A în punctul B? Sau tractezi o Tesla până își încarcă bateriile și după aia cu Tesla ajungi în punctul B?La această întrebare au încerc
Accident grav cu implicarea a două SUV-uri a fost înregistrat în această dimineață pe traseul R-14, în apropierea satului Domulgeni, raionul Florești. În urma impactului frontal mai multe persoane au
Fanii automobilelor și sportului auto au un motiv important de a merge în acest sfârșit de săptămână, pentru o recreare, la cinema. Ieri, 14 noiembrie, pe marile ecrane a apărut în premieră filmul am
Olanda este bine cunoscută ca fiind una din țările care cumpără cele mai multe vehicule electrice și oferă multă atenție problemelor ecologice. Totodată, olandezii se confruntă cu probleme majore din
Regele Mswati al III-lea al Swazilandului și șeful familiei regale swazi, a decis să-și mulțumească rudele și le-a cumpărat în dar 120 de BMW-uri și 19 Rolls-Royce-uri. Acesta a încercat să importe m
Producătorii canalului de YouTube DragTimes, au publicat recent un material video în care noua Toyota Supra și Dodge Challenger SRT Demon se întrec în exercițiul de drag racing pentru 1/4 de milă. Co
BMW și-a surprins fanii când a lansat pentru prima dată Seria 1, acum îi surprinde cu un Seria 1 cu tracțiune față! Chiar dacă există și modele cu tracțiune integrală, totuși acestea sunt constru
Într-un studiu recent, legat de fiabilitate, Range Rover Sport s-a dovedit a fi primul de la coadă, adică cel mai nesigur dintre toate. Studiul a inclus mașini cu o vechime de mai mică de trei an
În ultima perioadă, cei de la Mercedes nu obosesc să-și bucure fanii cu lansarea noilor modele. De această dată este vorba despre o nouă generație a modelului compact GLA.Crossoverul de dimensiun
Compania Ford pregătește debutul primului său SUV electric care urmează a fi prezentat în cadrul Salonului Auto de la Los Angeles! Mustang Mach-E va fi arătat publicului larg în data de 18 noiembrie.
L-au urcat pe un stand Dyno pentru a vedea ce rezerve i-au mai rămas motorului de 4.9 litri V8, după ce a parcurs mai mult de jumătate de milion de kilometri. De fabrică avea 400 de cai putere. C
Absolut pe neașteptate, cei de la Kia publică azi primele imagini și detalii care vizează noua generație a modelului Optima. Cea de-a cincea generație primește pentru prima dată o siluetă a caroserie
Un panou mai deosebit a fost instalt pe autostrăzile din Ungaria. Acesta are menirea de a atrage atenția samsarilor care practică importul și comercializarea de mașini la mâna a doua. DEX: SAMSÁR
Coruperea activă (darea de mită) NU te scapă de consecinţele încălcării săvârşite, ba mai mult atrage răspunderea penală, se arată într-un comunicat de presă al INP. Timp de o lună au fost înregi
În următorii doi ani, cei de la BMW și-au planificat un program încărcat de lansări a modelelor electrice, iar unul dintre cele mai aeșteptate este versiunea de serie a conceptului iNext!Din păca
Ce contrast avem aici! Un automobil de o eleganță rară, dar care ascunde puterea unei rachete intergalactice. Volvo 960 are un loc aparte în inima mea, fiind în trecut proprietarul unui 940 GLe ș
Cel mai cunoscut producător de automobile de lux cu rădăcini artistocratice, Rolls-Royce, a anunțat că a încetat producția actualului model Ghost. După 10 ani de succes, britanicii se pregătesc s