Feed
Puțin câte puțin noua generație Skoda Octavia se lasă dezvăluită peste tot. Acum și interiorul îl putem vedea datorită unor foto spion, scăpate în internet.Cea de-a patra reîncarnare a modelului
În anul 2017, cei de la Toyota publicau primele detalii și imagini referitoare la varianta Yaaris GRMN. Modelul compact de performanță a fost echipat cu un propulsor de 1.8 litri volum, supraalimenta
Vreți marcaj rutier? Poftim vă facem! Că e cu vopsea care se șterge în jumate de an nu mai zic nimic, dar că au trasat liniile peste o pisică moartă deja e culmea. „Astfel se fac marcajele rutier
E bine să ai mulți prieteni în Facebook, mai ales dacă mai mult de 70% din ei sunt pasionați de motoare, tuning, competiții și multe altele. Astfel am aflat că a apărut în vânzare un Outlander ceva m
Renumit pentru imaginile render în care chiar și cele mai scumpe modele sunt încălțate în jante de tablă și folosesc elemente ale caroseriei nevopsite, artistul X-TOMI Design, prezintă viziunea sa as
Pasionații modelelor germane produse în anii '80 vor fi plăcut surprinși de acest exemplar al legendarului Mercedes-Benz S-Class în caroseria W126! Acesta se prezintă în versiunea 560 SEL, cu doar 46
Chiar dacă nu se știe care va fi viitoarea soartă a modelului R8, Audi publica la finalul anului 2018 o serie de imagini cu viitorul R8 facelift. Vehiculul de performanță prezintă modificări estetice
”Ne putem mândri!” Suntem locul cinci în topul țărilor cu cele mai multe accidente rutiere înregistrate pe traseele naționale! Și asta nu e singura statistică de care se pot bucura moldovenii. În
Casa de licitații "Litfond" a scos la vânzare permisul de conducere care a aparținut lui Leonid Ilici Brejnev. Potrivit documentului emis în anul 1975, secretarul general avea bifate toate categoriil
Nu știu ce seamănă mai mult, Bad Boys cu Fast and Furios sau invers, dar au ceva în comun: multă acțiune și mașini nervoase! Iar odată cu lansarea noului trailer te poți convinge de asta și singur!
La sfârșitul lunii octombrie, Elon Musk a promis un update de software pentru modele Tesla, care ar crește performanțele vehiculelor electrice americane și cifrele dinamice ale acestora.Cum și ne
A ajuns la o vârstă respectabilă de 22 de ani, însă în urmă cu foarte puțin timp, era încă în topul preferințelor multor pasionați de mașini. Încet încet, se va transforma într-un obiect de colecție.
Să fie asta săptămâna Audi? După ce am pulbicat mai devreme un video cu RS Q8, cel mai rapid SUV pe Nurburgring iată că aflăm și despre cel mai rapid Audi RS6 din Ucraina. Acesta este ultimul RS6
Vă invităm să faceți cunoștință cu noul BMW M2 CS, modelul de înaltă performanță a bavarezilor, imaginile căruia au fost publicate deja pe internet înainte de debutul său oficial programat în cadrul
Deși încă nu a fost ”promovat” oficial în gamă și chiar dacă se poziționează ”mai jos” decât un Lamborghini Urus, viitorul Audi RS Q8 deja și-a însușit un titlu destul de răsunător. În cadrul uno
Atenție unde parcați dragi șoferi! Riscați să vă alegeți cu o taxă cam usturătoare pentru o noapte de parcare! I s-a întâmplat deja cuiva. I-au cerut 240 lei pentru timpul de staționare în parcar
MAI se laudă că au reușit să ”prindă” zece șoferi pentru tentativă de corupere, pentru ce, conducătorii auto riscă până la șase ani de închisoare și o amendă în mărime de la 100.000 lei la 200.000 le
În timp ce șoferii protestează și se revoltă, fiind supărați pe lipsa de autostrăzi și infrastructură, în Piatra Neamț au fost risipiți circa 100.000 de euro pe o șosea care nu duce nicăieri. Lit
În Moldova ar putea fi introdusă o taxă pe valoare adăugată pentru automobile în funcţie de capacitatea cilindrică a motorului, scrie sputnik.mdIntroducerea taxei pe valoare adăugată pentru autom
Mașinile considerate cândva vechi, astăzi pot fi numite de colecție deja. Iată de ce unii pasionați s-au reorientat rapid spre unele exemplare de mărci și modele, pe care să le conserveze. Pentru