Feed
Volkswagen a primit acordul autorităţilor germane pentru a începe recall-ul european pentru alte 800.000 de modele Passat, CC şi Eos. De menţionat că până în prezent doar 800.000 de unităţi dintre cel
Teoretic vorbind, cele două sportcar-uri au ajuns să fie rivali doar pentru că "s-au născut" în acelaşi segment. După părerea mea însă, sunt maşini proiectate şi construite diferit şi prin urmare se t
Conceptul Skoda VisionS a trecut de la etapa de idee la prototip, iar un prim exemplar camuflat a fost deja surprins pe drumurile publice de către fotografii spioni. În ciuda stratului "protector", to
O mașina de model Dacia s-a răsturnat în această dimineață.Incidentul a avut loc la intersecție pe bulevardul Traian cu implicarea a două automobile, un Mercedes-Benz E-class și un autoturism Dacia.
Producătorul uncainean ZAZ a lansat un nou model. Mașina se numește Slavuta Nova și reprezintă un hatchback compact cu 5 portiere.Generația precedentă a acestui model datează cu anul 1999 și a fost
Producătorul de automobile din Ingolstadt a prezentat publicului larg noile modele A5 şi S5, versiunea de performanţă a coupe-ului german. Aşa cum se putea înţelege şi din pozele spion, designul maşin
Ambele maşini, atât F12-le de 740 cai putere cât şi M4-ul de 700 CP au numărat suficienţi rivali înfrânţi în sezonul trecut de la Unlim 500. Cu toate astea, niciodată până acum, nu au avut ocazia să s
Scandalul Dieselgate a afectat în egală măsură nu doar grupul Volkswagen, dar şi întreaga industrie auto, producătoare de motoare diesel. O bună parte din proprietarii de automobile dotate cu asemenea
Ne plângem de drumuri proaste şi amenzi disproporţionate, dar în ciuda tuturor faptelor continuăm să fim unii dintre cei mai prost manieraţi şoferi din toată lumea. Şi nu este nevoie de făcut vreun oa
Şi dacă în capitală era clar că pentru inundaţiile provocate vina o poartă X sau Y, aşa cum se exprimă opinia publică, atunci în România singurul "vinovat" este vremea rea. Altfel spus, o viitură pute
Canalul de youtube al băieţilor de la Cars.co.za, ne-a bucurat mai devreme cu o serie de curse de accelerare pe distanţa de 1/4 mile, într-un versus, dintre Audi RS3, Honda Civic Type-R, Mercedes-AMG
Zilele trecute, (mai exact ieri, 31 mai 2016) site-urile media de socializare au fost "şocate" de un nou accident cu implicarea unui BMW Seria 5 şi a unei ambulanţe. Aşa cum se întâmplă de cele mai mu
Printr-un comunicat de presă al INP, autorităţile informează cetăţenii despre faptul că ofiţerii de patrulare au depistat pe străzile Albișoara şi Zaichina, tocmai 42 de plăcuţe numere de înmatricular
Doar în această vară, Autospace, importator oficial Honda în Moldova, lansează campania de verificare gratuită a maşinii, pentru toşi posesorii de automobile Honda. Astfel că în perioada 1 iunie – 30
Strict în opinia mea, asistăm la un nou circ, bine organizat şi pus la punct, pentru a ne aminti de faptul că totuşi trăim o telenovelă şi nu ne poate lipsi sarea şi piperul.Spun asta pentru c
Am văzut o sumedenie de curse de accelerare pe linie dreaptă în care EV-urile construite de Tesla Motors sunt capabile să dezonoreze supercaruri de elită. Chiar dacă are o greutate cu mult peste concu
Ministerul Afacerilor Interne a pregătit mai multe modificări în Regulamentul circulației rutiere, care sunt menite „să contribuie la sporirea gradului de organizare şi de siguranţă în trafic a transp
Dacă nu ai bani de un Rolls-Royce, un tînăr din Kazahstan te poate ajuta. Cu doar 3000 euro și un Mercedes vechi, devii proprietarul unui Phantom.Ingeniozitatea unora nu are margini. Un tînăr din Ka
Ghinion peste noapte! Proprietarul automobilului Toyota Land Cruiser și-a găsit mașina în această dimineață...fără roți!Fenomenul „roților furate” ia amploare în capitală chiar dacă poliția, a rețin
Dacă îţi imaginai vreodată că să fii pilot de curse este extrem de simplu şi trebuie doar să tragi de volan şi să apeşi pedalele, să ştii că ai greşit. Cu toate astea, mai dificil de atât este să pilo