Feed
Zilnic în capitală au loc zeci de accidente rutiere grave sau mai puțin grave, de multe ori din cauza unor șoferi care nu sunt atenți la volan. De cele mai multe ori atenția șoferilor poate
Nu este pentru nimeni un secret că în capitală există problema locurilor de parcare iar unii șoferi, sub acest pretext își demonstrează capacitățile de a parca un automobil în cele mai neobișnuite mod
Numărul șoferilor care urcă băuți la volan este în creștere iar dispozitivul Dragger poate fi o soluție de a micșora această tendință. Numai în primele 7 luni ale anului 2015, de către inspectorii de
Creatorul de modă si de tot ce ține de frumos, fostul luptător profesionist care a ajuns să lupte în ringul legat de modă și fashion, trăiește viața la maxim. Se referă și la modul lui de a conduce ve
Trion SuperCars este compania care lansează primul hypercar de serie în Statele Unite ale Americii. Debutul noului model istoric pentru SUA a avut loc recent într-o atmosferă plină de lux, iar videocl
O grupare criminală specializată în furturi din automobile prin scanarea şi dezactivarea sistemelor de alarmă, a fost anihilată de oamenii legii.Bănuiţii au fost reţinuţi în flagrant delict, în timp
Jeremy Clarkson a dat vestea cea mare. Cei trei britanici, foşti membri de echipă Top Gear au semnat un acord pentru difuzarea unui nou show televizat cu cei de la Amazon Prime! Anunţul a fost făcut p
Se pare că bavarezii sunt obsedaţi de dezvoltarea de noi tehnologii, setând în permanenţă noi standarde. După ce au şocat industria auto cu primul motor diesel de serie echipat cu trei turbine care a
Rivalul noului Audi RS3 și Mercedes-Benz A45 AMG va debuta la Frankfurt și va dispune de o cutie de viteze robotizată!Bavarezii de la BMW vor aduce la Frankfurt cea mai puternică compactă din gamă.
Patru ani de pușcărie riscă un hoț din capitală, după ce ar fi furat farurile și bara de protecție al unui Mercedes, dar a fost prins de poliție. Incidentul a avut loc în dimineața de azi, 30 iulie, î
Amenzi mari pentru proprietarii de automobile care vor permite ca acestea să fie conduse de persoane ce nu dețin premise de conducere, ar putea să fie pedepsiți mai aspru.În acest sens Inspectoratul
Germanii din Ingolstadt lucrează din greu la un crossover electric care va purta numele Audi Q6. Acesta va fi un rival direct pentru Tesla Model X și promite performanțe net superioare.Germanii de l
Un șofer s-a ales cu multiple leziuni în urma unui accident de pe strada Mihai Viteazul din capitală!Accidentul a avut loc cu puțint timp în urmă, în jurul orei 11:00, pe strada Mihai Vitezul din se
Niponii de la Toyota au anunțat că sedanul Camry va primi o nouă motorizare în 4 cilindri! Aceasta vine să înlocuiască actualul V6 de 3,5 l volum. Toyota Camry, unul dintre cele mai bine vîndute se
Cele mai multe unități de transport care circulă pe drumurile din Republica Moldova, rămân a fi cele înmatriculate în municipiul Chișinău. Potrivit Registrului de stat al transporturilor în profil d
INP trage alarma, majoritate șoferilor depistați fără permis de conducere la volanul unui automobil sunt tineri. Polițiștii de patrulare au documentat, în primele șase luni, 1200 de persoane care cond
Condiții climaterice dificile, despre asta vorbim, ele însemnând arșița toridă, alternând cu ploi torențiale. Etapa, desfășurată la Hâncești de către BMW Club Moldova, sub patronajul Federație
Despre acest lucru ne vorbesc nu doar oficialii companiei dar şi teaserele foto şi video. Astfel, divizia de performanţă al Mercedes-Benz, AMG, va lansa în doar câteva zile, o reinterpretare a lui C63
De la începutul acestui an, germanii de la Volkswagen Group au reuşit să îşi întărească poziţia de lider în vânzări după ce au vândut 5.04 milioane de automobile. Chiar dacă sunt la o distanţă de numa
Încă o lovitură pentru ÎS CRIS Registru, autoritățile Greciei infirmă necesitatea schimbării permiselor de conducere de tip vechi cu cele de tip nou. Cel puțin așa susține activistul Sandu Panuș într-