Singurul BMW i8 în nuanţa Lava Red poate fi găsit în Emiratele Arabe Unite!

De Redactor AE   |  25 Mai, 2016

Distribuie :

Chiar dacă BMW i8 nu este chiar maşina de vis pentru mulţi dintre noi, totuşi acest exemplar îşi merită toată atenţia. Până la urmă este un supercar, unul exotic, performant şi extrem de eficient. Iar aici se adaugă nuanţa de vopsea Lava Red plus opţionalele preţioase care îl transformă într-un exponat prea mult dorit.

Nu voi surprinde pe nimeni dacă spun că maşina în cauză, se află într-un showroom din capitala Emiratelor Arabe Unite, Abu Dhabi. Nici dacă menţionez că este singurul i8 din toată lumea finisat în aşa nuanţă de vopsea. Şi după cum vă spuneam, maşina a primit şi careva îmbunătăţiri la nivel de caroserie, elemente aerodinamice fabricate din fibră de carbon, cum sunt prelungirea faţă, pragurile laterale sau eleronul spate. De un efect aparte sunt şi jantele AC Schnizter! Pe interior însă lucrurile au rămas aproape neschimbate, cu excepţia faptului că s-a optat pentru o gamă de culori ceva mai diferită.

La cum arată, nu cred că îţi mai pasă de faptul că este pus în mişcare de un motor de numai 1.5 litri volum, ce-i drept, ajutat de motoare electrice. Mai mult contează că ai la dispoziţie în jur de 362 de cai putere şi 570 Nm de cuplu motor, care fac posibilă acceleraţia de la zero la prima sută la oră în circa 4.4 secunde!

bmw-i8-pe-rosu-3fd192c9ef6b0c9a8b-0-0-0-0-0 bmw-i8-pe-rosu-5a1262c9ef8006b09c-0-0-0-0-0 bmw-i8-pe-rosu-5b9e52c9ef778d6545-0-0-0-0-0 bmw-i8-pe-rosu-7c33e2c9ef6508e1fb-0-0-0-0-0 bmw-i8-pe-rosu-81d4a2c9ef768b64cc-0-0-0-0-0 bmw-i8-pe-rosu-91b732c9ef6c8d23cc-0-0-0-0-0 bmw-i8-pe-rosu-820c22c9ef70024a50-0-0-0-0-0 bmw-i8-pe-rosu-849d42c9ef7c8f81d6-0-0-0-0-0 bmw-i8-pe-rosu-899932c9ef7e85ac92-0-0-0-0-0 bmw-i8-pe-rosu-b2cc72c9ef7b04f457-0-0-0-0-0 bmw-i8-pe-rosu-d871b2c9ef67822968-0-0-0-0-0 bmw-i8-pe-rosu-e16262c9ef6089ce40-0-0-0-0-0 bmw-i8-pe-rosu-f61a32c9ef79010d1e-0-0-0-0-0

Recomandate:

Nici drumurile nu rezistă pe caniculă. Mai multe plăci din beton s-au ridicat deasupra carosabilului - Photo
Sociale
Nici drumurile nu rezistă pe caniculă. Mai multe plăci din beton s-au ridicat deasupra carosabilului

Mai multe plăci de beton ale unui drum din satul Sireți, raionul Strășeni, s-au ridicat deasupra carosabilului, potrivit unor imagini video distribuite pe rețelele sociale. Autorul filmării susține că

Inna
Land Rover recheamă peste 250.000 de SUV-uri. O defecțiune poate afecta funcționarea airbagului șoferului - Photo
Noutăți
Land Rover recheamă peste 250.000 de SUV-uri. O defecțiune poate afecta funcționarea airbagului șoferului

O problemă care apare în timp și poate compromite unul dintre cele mai importante sisteme de siguranță a determinat Land Rover să lanseze o amplă campanie de rechemare. Constructorul spune că șo

Inna
Măsuri fără precedent la Volkswagen. 4 uzine ar putea fi închise, iar 100.000 de angajați ar putea fi concediați - Photo
Noutăți
Măsuri fără precedent la Volkswagen. 4 uzine ar putea fi închise, iar 100.000 de angajați ar putea fi concediați

Volkswagen analizează un plan radical de reducere a costurilor, care ar putea duce la închiderea mai multor fabrici din Germania și la cea mai amplă restructurare din istoria companiei.Volks

Inna
Un nou sens giratoriu va fi construit la intrarea în Ialoveni. AND a lansat licitația pentru lucrări de peste 6 milioane de lei - Photo
Sociale
Un nou sens giratoriu va fi construit la intrarea în Ialoveni. AND a lansat licitația pentru lucrări de peste 6 milioane de lei

Una dintre cele mai aglomerate intersecții din orașul Ialoveni urmează să fie reamenajată. Autoritățile susțin că noul sens giratoriu va fluidiza circulația, va reduce riscul accidentelor și va î

Inna
Un tânăr de 18 ani, documentat de oamenii legii, după ce a fugit de la locul accidentului - Photo
Accidente
Un tânăr de 18 ani, documentat de oamenii legii, după ce a fugit de la locul accidentului

Un tânăr motociclist de 18 ani este cercetat de poliție după ce a încercat să fugă de un echipaj al Inspectoratului Național de Securitate Publică, iar incidentul s-a transformat ulterior

Inna
Un conducător auto a fost reținut de Poliție, după ce a accidentat 3 automobile parcate - Photo
Accidente
Un conducător auto a fost reținut de Poliție, după ce a accidentat 3 automobile parcate

Un accident rutier grav s-a produs astăzi, în jurul orei 01:40, pe strada Socoleni din municipiul Chișinău. În urma impactului, o persoană a fost rănită, iar patru automobile au fost avari

Inna