Feed
Conceptul prezentat de marca Ssangyong la Geneva are şapte locuri individuale şi este animat de un sistem hybrid format dintr-un propulsor diesel de 1.6 litri asociat cu un motor electric şi un set de
Jaguar a anunțat numele viitorului sedan sportiv de clasă medie al mărcii (și a publicat primele imagini teaser), care va concura pe segmentul premium cu asemenea modele precum sunt: BMW Seria 3, Audi
Test de consum Partenerii proiectului:Salonul auto de la Geneva se organizează tradițional la începutul lunii martie în fiecare an. Și pentru că a devenit o tradiție ca AutoExpert să mediati
Modelul japonez produs în colaborare cu grupul francez PSA este și el prezentat la Salonul Auto de la Geneva. A doua generaţie Toyota Aygo vine cu un design total nou, proaspăt şi agresiv, devenind
Skoda a adus o pată de culoare standului de la Salonul Auto de la Geneva cu prototipul VisionC. Acesta are șanse să devină o versiune elegantă a modelului Oktavia și să poată fi cumpărat începând din
650S - noul supercar al McLaren - a primit şi o versiune Spider la Salonul Auto de la Geneva. Modelul se adresează celor care vor mai mult decât un MP4-12C Spider, fiind la fel de rapid ca fratele său
Audi tocmai a prezentat la Geneva a treia generație a sportivei TT, dar asta nu i-a oprit pe germani să dezvolte concepte şi ipoteze noi pe baza coupe-ului lor. Prima ipoteză se numeşte TT Quattro Spo
Conceptul T-Roc, pe care-l prezentă la Salonul Auto de la Geneva Volkswagen, este un SUV de segment B, ale căror dimensiuni sunt încadrate între cele ale lui Polo şi cele ale lui Tiguan şi prezintă as
Italdesign Giugiaro, casa de design deţinută de concernul Volkswagen, a adus la Geneva conceptul Clipper, care ne arată un potenţial monovolum realizat pe platforma MQB a concernului german.Modelul
Mazda Hazumi este conceptul care reprezintă cea mai mică versiune a unui model ce urmează filozofia de design Kodo, lansată în 2010. Acest concept prefaţează versiunea de producţie a lui Mazda2, care
Noul Audi TT păstrează linia generală care l-a caracterizat încă de la lansarea primei generaţii TT în 1998. Audi a surprins prin liniile abordate pentru coupe-ul său. Din profil, maşina poate fi recu
Alfa Romeo 4C Spider este principala noutate a italienilor în cadrul Salonului Auto de la Geneva. Ea prezintă un exerciţiu de stil care va fi materializat în viitorul apropriat, producţia de serie fii
Modificările vizuale ale lui Juke facelift sunt adoptarea unei grile în formă de V în linia familiei Nissan şi un logo Nissan ceva mai mare. Semnalizatoarele laterale sunt încorporate acum în carcasel
Porsche revine în acest an în cursa de 24 de ore de la Le Mans, iar maşina cu care germanii vor încerca să-i bată pe rivalii de la Audi şi Toyota se numeşte 919 Hybrid. Unitatea de propulsie a acestui
Maserati Alfieri are mari șanse să ajungă în producția de serie. Lorenzo Ramaciotti spune că este posibil ca oamenii să considere că Maserati se axează acum pe sedanri sportive, iar Alfieri este dovad
Noul Civic Type R este anunţat la Geneva printr-un prototip care e de fapt modelul de serie cu câteva LED-uri în plus.Noua generaţie introduce primul motor VTEC Turbo de 280 de cai putere. Cât despr
Arash AF8 - noul jucător pe piaţa supercar-urilor - vine din Regatul Unit. Modelul debutează la patru ani de la ultimul produs al mărcii, AF10, al cărui unic exemplar stă în facilitatea de producţie a
BMW a prezentat o nouă versiune de caroserie a modelului Seria 4, care este la fel de lung şi de lat precum fratele său coupe, dar are o înălţime mai mare cu 12 milimetri şi un plafon cu 112 milimetri
Imaginile oficiale ale unor modele au ajuns pe internet fără voia producătorilor, prezentările oficiale ale acestora urmând să aibă loc în maxim 24 de ore de la momentul publicării imaginilor respecti
Pentru a ne menține în suspans cu o zi înainte de deschiderea Salonului Auto elvețian, Nissan a publicat o serie de imagini teaser cu Juke facelift. Aici putem vedea o siluetă aproape identică cu cea