BMW, Mercedes şi Volkswagen au finanţat teste pe oameni şi maimuţe pentru a urmări efectele emisiilor nocive!

De Redactor AE   |  1 Februarie, 2018

Distribuie :

Un nou scandal zguduie lumea auto. Se pare că marii constructori auto, au fondat şi co-finanţat Grupul European de Cercetare pentru Mediu şi Sănătate, pentru a efectua teste pe organisme vii.

Cercetătorii implicaţi în acest grup, au testat efectele emisiilor nocive de la motoarele diesel, atât pe animale cât şi pe oameni. Studiile au durat în jur de 10 ani, din 2007, de la înfiinţarea grupului şi până recent în 2017 când acest laborator şi-a încheiat activitatea. Potrivit publicaţiilor media, cei trei giganţi, Volkswagen Group, BMW şi Mercedes-Benz sunt implicaţi în comun în acest proiect.

În Europa, cercetările pe oameni vii au avut loc într-o clinică utilizată de Universitatea din Aachen. Un grup de tineri, format din 25 de persoane, au inspirat de bună voie, diverse concentraţii de dioxid de azot, timp de mai multe ore, iar în raportul final s-a arătat că aceste concentraţii nu au avut nici un efect asupra celor testaţi.

Conducerea acestor trei producători de automobile, susţine că nu erau la curent cu metodele aplicate de cercetători, iar ulterior au emis şi comunicate de presă prin care să se eschiveze de la acuzaţii şi chiar au condamnat activităţile.

New York Times deasemenea a relatat despre faptul că VAG, BMW AG şi Daimler, au finanţat în 2014 alt studiu, desfăşurat pe 10 maimuţe, în SUA, pentru identificarea efectelor emisiilor motoarelor diesel. Acuzaţiile i-au lovit doar pe cei de la Volkswagen, însă constructorul din Wolfsburg şi-a turnat rapid colegii.

Recomandate:

Un bărbat de 60 de ani a decedat, după ce a fost tamponat de șoferul unui Hyundai. Poliția cercetează cazul - Photo
Accidente
Un bărbat de 60 de ani a decedat, după ce a fost tamponat de șoferul unui Hyundai. Poliția cercetează cazul

Un bărbat de 60 de ani a decedat, după ce a fost tamponat de un Hyundai, care era condus de un alt bărbat, în vârstă de 62 de ani. Poliția documentează circumstanțele producerii accidentul

Inna
Prețurile la pompă, sub control strict. Germania limitează scumpirile la o singură dată pe zi - Photo
Sociale
Prețurile la pompă, sub control strict. Germania limitează scumpirile la o singură dată pe zi

Germania introduce reguli fără precedent pentru benzinării, în încercarea de a tempera explozia prețurilor la carburanți. În paralel, Europa vine cu soluții diferite: de la redu

Inna
Care posturi vamale sunt dotate cu scanere și de ce acestea sunt necesare - Photo
Sociale
Care posturi vamale sunt dotate cu scanere și de ce acestea sunt necesare

După incidentul care a ridicat semne de întrebare privind securitatea la frontieră, autoritățile vin cu clarificări. Chiar dacă nu toate punctele vamale sunt dotate cu scanere, controalele

Inna
Retragere dramatică. Skoda părăsește China după ce vânzările s-au prăbușit cu 96% - Photo
Noutăți
Retragere dramatică. Skoda părăsește China după ce vânzările s-au prăbușit cu 96%

Skoda spune adio uneia dintre cele mai importante piețe ale sale. Decizia vine după ani de declin abrupt, în pofida unor rezultate solide la nivel global.Volkswagen Group a decis r

Inna
Fără interdicții, dar cu presiuni. Chișinăul schimbă strategia pentru plăcuțele transnistrene - Photo
Sociale
Fără interdicții, dar cu presiuni. Chișinăul schimbă strategia pentru plăcuțele transnistrene

Autoritățile de la Chișinău evită măsurile radicale și aleg o abordare treptată. În loc să interzică mașinile cu plăcuțe din regiunea transnistreană, vor să le facă „inutile” pr

Inna
Motorină mai scumpă pentru străini. Slovacia sfidează UE pentru a evita criza - Photo
Sociale
Motorină mai scumpă pentru străini. Slovacia sfidează UE pentru a evita criza

Slovacia introduce o măsură controversată: șoferii străini vor plăti cu 30% mai mult pentru motorină. Decizia, menită să protejeze stocurile interne, a stârnit deja reacții dure din partea Comis

Inna
Tentativă de fraudă descoperită la Leușeni. Un BMW a fost „ieftinit” cu 30.000 euro direct în vamă - Photo
Sociale
Tentativă de fraudă descoperită la Leușeni. Un BMW a fost „ieftinit” cu 30.000 euro direct în vamă

O tentativă de fraudă a fost descoperită de funcționarii vamali de la Postul vamal Leușeni, după ce au verificat un microbuz Mercedes-Benz Sprinter venit din Germania, care transporta pe o remorcă mai

Inna