Cel mai mic crossover Opel cu tracțiune integrală a primit un facelift!

De Andrei Tabuica   |  29 Octombrie, 2016

Distribuie :

Lansat acum 4 ani, Mokka a reușit să se impună în segment devenind un reper în clasa sa. Și chiar dacă nu face parte din clasa premium, crossover-ul compact, prin calitatea materialelor și designul său, a surclasat concurenții. Totuși, vîrsta își lasă amprentele iar cei de la Opel nu s-au lăsat așteptați și au prezentat de curînd versiunea restilizată, scuze, noua ”generație”.

Pentru a face cunoștință cu noul model, am plecat în Ungaria. Zeci de mașini mă așteptau parcate drăguț în fața unui local iar prima ce mi-a venit a fost să exclam … Astra! Da, da, Astra, un pic retușată, mai înălțată și mai compactă dar tot la fel de frumoasă.

Opel Mokka X

Germanii au transpus elementele noii compacte pe crossover și le-a reușit destul de bine. Mașina arată fresh, mult mai drăguță și a preluat trăsăturile de design caracteristice mărcii. Iar dacă o alegi într-o culoare ”veselă”, privirea celor din jur îți este garantată.

Opel Mokka X

Dacă exteriorul a preluat în mare măsură elementele de design ale noii Astra, la interior asemările sunt și mai mari iar o persoană neinițiată cu greu ar observa vreo diferență. Am remarcat noua planşă de bord, noul panou de instrumente și calitatea impecabilă a asamblării. Noul sistem infotainment dispune acum de un ecran de 8 inch, mai puţine butoane dar cu mai multe posibilități de setare.

Opel Mokka X

Germanii însă nu s-au limitat la design și sistem infotainment, au montat  scaune noi certificate AGR care promit să ofere o ședere mai confortabilă, lucru pe care l-am și apreciat atunci cînd am pornit la drum.

Opel Mokka X

Pentru teste a fost pusă la dispoziție doar o singură motorizare ( ce păcat ), dieselul de 1,6 l volum și 320 NM. Putearea livrată de motor este mai mult decît suficientă, 136 CP care găsește limbă comună cu cutia de viteze manuală în 6 rapoarte asigurînd un consum decent (media - 4,5 l pentru 100 km parcurși) și performanțe bune pentru clasa din care face parte. Nu voi vorbi multe despre propulsor pentru că nu s-a schimbat nimic la el și voi trece direct la suspensie și ținuta de drum, ultima fiind fermă și te face să uiți că te afli la volanul unui crossover. Confortul este unul bun dacă iau în calcul caroseria compactă dar pe unele denivelări, acesta lasă de dorit și îți remintește că nu ești într-o limuzină.

Opel Mokka X

Pentru a pune în valoare tracțiunea integrală, germanii au trasat drumul prin porțiuni de teren accidentat, destinația finală find o cramă unde fiecare care din noi a fost premiat cu un păhar de vin și o cină copioasă. Dar, revenons a nos moutons - tracțiunea integrală! Nu e cazul să ne îmbătăm cu apă rece și să comparăm mașina cu un tot teren. Mokka X este departe de un off roader și are ca scop aderența bună pe zăpadă, ghețuș sau teren accidentat ușor cu care cărăbușul se descurcă de minune iar imaginile de mai jos ne demonstrează acest lucru.

Opel Mokka X

Într-un final, noul model va reuși să readucă clienții (germanii nu îndrăznesc să vorbească despre faceliftt declarînd că este un model absolut nou) chiar dacă este doar o restilizare. Motorizările sunt performante iar în gamă a apărut o versiune mai potentă a motorului de 1,4 l volum oferind 152CP, ce-i drept, disponibilă doar în versiunea cu cutie de viteze automată.

Opel Mokka X

Din neajunsuri aș remarca prețul pipărat ( pentru piața locală ) și lipsa cutiei de viteze automate pentru versiunea de 1,6l volum diesel.

Opel Mokka X

Astfel, în Moldova prețurile pornesc de la 14694 euro pentru motorizarea de 1,4 l volum de  140 CP și 17250 euro pentru versiunea cu motor diesel de 1,6 l volum.

Alegerea vă aparține…

Opel Mokka X Opel Mokka X Opel Mokka X Opel Mokka X Opel Mokka X Opel Mokka X Opel Mokka X

Recomandate:

Un nou sens giratoriu va fi construit la intrarea în Ialoveni. AND a lansat licitația pentru lucrări de peste 6 milioane de lei - Photo
Sociale
Un nou sens giratoriu va fi construit la intrarea în Ialoveni. AND a lansat licitația pentru lucrări de peste 6 milioane de lei

Una dintre cele mai aglomerate intersecții din orașul Ialoveni urmează să fie reamenajată. Autoritățile susțin că noul sens giratoriu va fluidiza circulația, va reduce riscul accidentelor și va î

Inna
Măsuri fără precedent la Volkswagen. 4 uzine ar putea fi închise, iar 100.000 de angajați ar putea fi concediați - Photo
Noutăți
Măsuri fără precedent la Volkswagen. 4 uzine ar putea fi închise, iar 100.000 de angajați ar putea fi concediați

Volkswagen analizează un plan radical de reducere a costurilor, care ar putea duce la închiderea mai multor fabrici din Germania și la cea mai amplă restructurare din istoria companiei.Volks

Inna
Un conducător auto a fost reținut de Poliție, după ce a accidentat 3 automobile parcate - Photo
Accidente
Un conducător auto a fost reținut de Poliție, după ce a accidentat 3 automobile parcate

Un accident rutier grav s-a produs astăzi, în jurul orei 01:40, pe strada Socoleni din municipiul Chișinău. În urma impactului, o persoană a fost rănită, iar patru automobile au fost avari

Inna
Un tânăr de 18 ani, documentat de oamenii legii, după ce a fugit de la locul accidentului - Photo
Accidente
Un tânăr de 18 ani, documentat de oamenii legii, după ce a fugit de la locul accidentului

Un tânăr motociclist de 18 ani este cercetat de poliție după ce a încercat să fugă de un echipaj al Inspectoratului Național de Securitate Publică, iar incidentul s-a transformat ulterior

Inna
Nici drumurile nu rezistă pe caniculă. Mai multe plăci din beton s-au ridicat deasupra carosabilului - Photo
Sociale
Nici drumurile nu rezistă pe caniculă. Mai multe plăci din beton s-au ridicat deasupra carosabilului

Mai multe plăci de beton ale unui drum din satul Sireți, raionul Strășeni, s-au ridicat deasupra carosabilului, potrivit unor imagini video distribuite pe rețelele sociale. Autorul filmării susține că

Inna
Land Rover recheamă peste 250.000 de SUV-uri. O defecțiune poate afecta funcționarea airbagului șoferului - Photo
Noutăți
Land Rover recheamă peste 250.000 de SUV-uri. O defecțiune poate afecta funcționarea airbagului șoferului

O problemă care apare în timp și poate compromite unul dintre cele mai importante sisteme de siguranță a determinat Land Rover să lanseze o amplă campanie de rechemare. Constructorul spune că șo

Inna