Chinezii au prezentat propriul VW Passat şi poartă numele de Dongfeng Number One!

De Redactor AE   |  15 Aprilie, 2015

Distribuie :

Chinezii lovesc din nou! De data aceasta cu o copie a unui model foarte popular în Europa şi anume Volkswagen Passat. Dongfeng Number One, aşa cum a fost botezat sedanul, reprezintă un mix de idei de design împrumutate (furate) cu succes de la marii producători europeni. 

Partea frontală aminteşte puternic de noul Volkswagen Passat, din lateral însă rişti să o confunzi cu vreun model din gama Audi, iar din spate, mie personal, mi se conturează o asemănare puternică cu fundul coupe-ului S-Class (ori chiar GLE Coupe). Şi pentru că inginerii chinezi nu sunt foarte pricepuţi la a dezvolta propriile tehnologii, au ales să producă noul model pe platforma celor de la Peugeot, spre surpriza noastră, cu licenţa şi acordul francezilor.

Este vorba despre platforma utilizată de modelele C5 şi 508, pe care au fost instalate motorizări de producţie proprie (dacă ar fi să le dăm crezare). Gama de propulsoare nu este foarte variată şi include două benzinare, unul de 1.6 litri volum, turbo-aspirat, ce produce 200 de cai putere, dar şi un motor de 2.0 litri, aspirat natural, capabil să genereze 150 de cai putere.

Pentru a-şi asigura succesul, chinezii au dotat sedanul "premium" cu blocuri optice cu LED, elemente decorative din crom, jante de un design dubios, dar şi un sistem de evacuare cu finale duble, aşa cum se cuvine unei maşini de lux.

dongfeng-number-one-e73681e9dbe6872c74-0-0-0-0-0

sursă poze: 4tuning.ro

 

Recomandate:

Motorină mai scumpă pentru străini. Slovacia sfidează UE pentru a evita criza - Photo
Sociale
Motorină mai scumpă pentru străini. Slovacia sfidează UE pentru a evita criza

Slovacia introduce o măsură controversată: șoferii străini vor plăti cu 30% mai mult pentru motorină. Decizia, menită să protejeze stocurile interne, a stârnit deja reacții dure din partea Comis

Inna
Retragere dramatică. Skoda părăsește China după ce vânzările s-au prăbușit cu 96% - Photo
Noutăți
Retragere dramatică. Skoda părăsește China după ce vânzările s-au prăbușit cu 96%

Skoda spune adio uneia dintre cele mai importante piețe ale sale. Decizia vine după ani de declin abrupt, în pofida unor rezultate solide la nivel global.Volkswagen Group a decis r

Inna
Care posturi vamale sunt dotate cu scanere și de ce acestea sunt necesare - Photo
Sociale
Care posturi vamale sunt dotate cu scanere și de ce acestea sunt necesare

După incidentul care a ridicat semne de întrebare privind securitatea la frontieră, autoritățile vin cu clarificări. Chiar dacă nu toate punctele vamale sunt dotate cu scanere, controalele

Inna
Un bărbat de 60 de ani a decedat, după ce a fost tamponat de șoferul unui Hyundai. Poliția cercetează cazul - Photo
Accidente
Un bărbat de 60 de ani a decedat, după ce a fost tamponat de șoferul unui Hyundai. Poliția cercetează cazul

Un bărbat de 60 de ani a decedat, după ce a fost tamponat de un Hyundai, care era condus de un alt bărbat, în vârstă de 62 de ani. Poliția documentează circumstanțele producerii accidentul

Inna
Tentativă de fraudă descoperită la Leușeni. Un BMW a fost „ieftinit” cu 30.000 euro direct în vamă - Photo
Sociale
Tentativă de fraudă descoperită la Leușeni. Un BMW a fost „ieftinit” cu 30.000 euro direct în vamă

O tentativă de fraudă a fost descoperită de funcționarii vamali de la Postul vamal Leușeni, după ce au verificat un microbuz Mercedes-Benz Sprinter venit din Germania, care transporta pe o remorcă mai

Inna
Prețurile la pompă, sub control strict. Germania limitează scumpirile la o singură dată pe zi - Photo
Sociale
Prețurile la pompă, sub control strict. Germania limitează scumpirile la o singură dată pe zi

Germania introduce reguli fără precedent pentru benzinării, în încercarea de a tempera explozia prețurilor la carburanți. În paralel, Europa vine cu soluții diferite: de la redu

Inna