Chinezii de la Geely vor investi 2 miliarde de euro în reînvierea mărcii Lotus! Ținta este crearea unui rival pentru Ferrari și Porsche

De Pavel   |  10 August, 2018

Distribuie :

Gigantul chinez Gelly, care deține și compania Volvo, a cumpărat în 2017 51% de acțiuni ale mărcii britanice Lotus. Aceștia au promis că vor dezvolta noi tehnologii și vor lansa noi supercaruri care vor puta demn logo-ul Lotus.

Chinezii deja au aprobat un buget necesar, pentru ca Lotus să lanseze pe piața mondială două modele absolut noi, până în anul 2020. Plus la asta, primul SUV al constructorului britanic va fi lansat în cel mult 4 ani, potrivit declarațiilor recente ale CEO-ului Jean-Marc Gales.

Surse din anturajul Geely susțin că grupul chinez vrea să investească cel puțin 2 miliarde de dolari pentru revitalizarea constructorului Lotus, pe parcursul următorilor ani. Planul Geely este să mărească producția celor de la Lotus și să dezvolte activitatea de cercetare din Marea Britanie.

Scopul principal al chinezilor este ca Lotus să devină un rival pe măsură pentru constructorii celebri precum Ferrari sau Porsche. În spatele ambițiilor Lotus stă miliardarul chinez Li Shufu, cel care vrea să facă din Geely cel mai important actor de pe scena auto globală. Același Li Shufu este cel care a investit peste 11 miliarde de dolari pentru ca Volvo să ajungă la performanțele de invidiat din ultimii ani.

Vânzările Lotus din 2018 au însumat doar 145 de mașini în Marea Britanie, până la sfârșitul lunii iulie, în scădere cu 25% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Recomandate:

Louis Schweitzer, omul care a readus Dacia la viață, s-a stins din viață la 83 de ani - Photo
Sociale
Louis Schweitzer, omul care a readus Dacia la viață, s-a stins din viață la 83 de ani

Louis Schweitzer, una dintre cele mai respectate figuri din industria auto mondială, a murit la vârsta de 83 de ani. Fostul președinte-director general al Grupului Renault rămâne în

Inna
(FOTO) Accident grav la Edineț. Un tânăr a ajuns la spital după ce mașina a luat foc - Photo
Accidente
(FOTO) Accident grav la Edineț. Un tânăr a ajuns la spital după ce mașina a luat foc

Un tânăr de 24 de ani a fost transportat la spital după un accident violent produs noaptea trecută, în jurul orei 03:20, pe drumul care leagă două localități din raionul Edineț.Po

Inna
Renault Trafic E-Tech: primul Trafic pur electric debutează pe 18 noiembrie - Photo
Noutăți
Renault Trafic E-Tech: primul Trafic pur electric debutează pe 18 noiembrie

Renault a anunțat oficial data lansării noii generații electrice a modelului utilitar Trafic. Versiunea de serie a modelului va fi prezentată pe 18 noiembrie, în cadrul evenimentului Solutrans d

Inna
Peugeot Polygon. A fost prezentat conceptul care anunță viitorul modelelor franceze - Photo
Noutăți
Peugeot Polygon. A fost prezentat conceptul care anunță viitorul modelelor franceze

Peugeot a dezvăluit oficial noul concept Polygon, un prototip care oferă o privire asupra direcției pe care marca franceză o va urma în anii următori.Conceptul introduce mai multe tehnologii

Inna
Ford aduce condusul autonom și în Europa. 4 modele vor primi sistemul BlueCruise din 2026 - Photo
Noutăți
Ford aduce condusul autonom și în Europa. 4 modele vor primi sistemul BlueCruise din 2026

Ford se pregătește să extindă în Europa sistemul său de condus autonom BlueCruise, care va fi disponibil pe patru modele noi, începând cu primăvara anului 2026. Printre acestea se nu

Inna
Șoseaua Hâncești prinde viață. A fost reabilitat drumul și înlocuite bordurele - Photo
Sociale
Șoseaua Hâncești prinde viață. A fost reabilitat drumul și înlocuite bordurele

Drumul de pe șos. Hâncești a fost reabilitat. Pe tronsonul dintre străzile Lech Kaczynski și Miorița, au fost refăcute carosabilul și bordurile. Potrivit autorităților municipale,

Inna