De ce mașinile moderne, ”cer” înregistrarea schimbului de baterie? Dacă nu o faci, ce riști?

De Redactor AE   |  16 Decembrie, 2019

Distribuie :

Proprietarii de automobile mai moderne, echipate cu baterii de tip AGM și nu cu lichid, cu siguranță că au auzit de un asemenea ”fenomen”, înregistrarea schimbului de baterie. Ce ar mai fi și asta? Și de ce trebuie să o faci?

Este chiar necesară procedura, sau este doar o metodă a producătorilor de automobile de a mai scoate niște bani din proprietari? Majoritatea, tind să creadă că este de fapt chiar ultima, adică o ”invenție”, o modalitate banală de a te ține legat de service-ul auto și o procedură care de fapt poate fi omisă. Și iată de aici încep problemele ulterioare, mașina nu pornește, eroarea pe baterie descărcată, funcții deconectate sau probleme pe partea de electronică.

Automobilele moderne sunt mai mult decât un calculator pe roți, iar asta nu ar trebui să ne sperie. Tehnologiile de ultimă oră, modulele electronice și dispozitivele cu care sunt echipate, sporesc confortul și siguranța, dar și consumă foarte mult curent electric. Iar pentru a le menține într-o stare de funcționare, este necesar de respectat și careva cerințe impuse de producător, inclusiv o baterie bună.

La aceste cerințe, poate fi ușor atribuită și înregistrarea schimbului de baterie, în special pe automobilele echipate cu IBS (intelligent battery sensor). Acest sensor, monitorizează constant ”sănătatea” bateriei, nivelul ei de încărcare, capacitatea și nu în ultimul rând, pofta de curent sau necesitatea de a fi reîncărcată.

Sensorul comunică cu mai multe module din toată rețeaua electronică a mașinii, însă cel mai important este calculatorul motorului, numit și ECU (engine control unit). Iar dacă automobilul este echipat și cu funcția auto start/stop, cea care vă întrerupe alimentarea motorului la oprire și îl repornește automat, atunci starea bateriei este factorul numărul 1 care vă poate da bătăi de cap.

Ce fac majoritatea automobiliștilor când primesc semnalul de ”baterie descărcată”? O înlocuiesc cu alta mai bună sau nouă și își continuă deplasarea, adică își vă de treburi. Doar că fac asta fără să înregistreze bateria. ”Merge și așa”, nu?

Sensorul IBS, despre care vorbeam mai sus, ”vede” aceeași baterie veche, descărcată și care necesită reîncărcare frecventă la un voltaj destul de înalt 14.4-14.8V. Acumulatorul nou însă, nu are nevoie de astfel de reîncărcări în mod repetat, ci doar atunci când sensorul depistează necesitatea.

Iar dacă IBS-ul a memorizat caracteristicile bateriei vechi, va transmite semnale către ECU avertizându-l că bateria este ”slabă”. Primul lucru care îl veți remarca, chiar și după schimul de baterie, este notificarea în bord ”low voltage”. Același semnal de obicei poate dezactiva diferiți consumatori cum sunt luminile de zi, luminile din habitaclu sau funcția auto start/stop. Va face asta pentru a păstra termen îndelungat rezervele de curent electric și o va încărca constant, chiar și atunci când nu este necesar!

Prin urmare, pe lângă disconfort, riscați să scurtați dramatic viața noului acumulator, de la câțiva ani (4-7 ani în funcție de model, tip, producător, etc) la numai un singur an!

Cum se face înregistrarea schimbului de baterie și ce beneficii aduce aceasta?
În primul rând, sensorul IBS va primi informații relevante legate de bateria nouă, capacitatea acesteia (dacă s-a micșorat/mărit sau a rămas la fel), puterea de pornire și nivelul de încărcare.

Cunoscând datele și caracteristicile în regim real, blocul electronic de comandă al motorului (BEC/ECU) va dirija desinestătător cu alternatorul, trimițând semnale de reîncărcare a bateriei, sau nu! Va permite utilizarea sistemelor auxiliare inclusiv a funcției Auto Start/Stop și va controla după bunul plac,

Potrivit producătorilor, deconectarea alternatorului (generator de curent) ca și consumator pe cureaua cu anexe, reduce din consumul de carburant (nu ft semnificativ) însă cel mai mult contribuie la reducerea emisiilor de carbon. Tot aici este și sistemul Auto Start/Stop, rolul căruia este de a tăia din consum și din noxe.

Chiar dacă în țara noastră, emisiile de carbon nu sunt monitorizate și taxate, este doar o chestiune de timp până ca acest lucru să se întâmple.

Cum se face înregistrarea schimbului de baterie? Prin intermediul unor dispozitive si software dedicate, dacă aveți cunoștințele necesare, la service-uri care au uneltele respective, sau la dealerul oficial.

Și acum să recapitulăm. Trebuie să înregistrezi schimbul de baterie pentru:
- a putea menține durata de viață a bateriei și buna funcționare
- a evita problemele pe electronică din cauza deconectării sau insuficienței de curent/voltaj
- pentru a putea folosi toate dispozitivele și tehnologiile cu care este echipat automobilul
- pentru a nu pune sarcini inutile pe alternator
- pentru a nu avea erori în bord și mesaje sâcâitoare despre necesitatea schimbului de baterie
- pentru a păstra mediul înconjurător un pic mai curat, iar nivelul de consum al carburanților în limitele de producător

Acest material a fost realizat cu suportul @Bimmer Coding Moldova.
Social: facebook.com/bimmercodingmd/

Recomandate:

(FOTO) Kia revoluționează portofoliul de SUV-uri cu noul EV9 GT, capabil de 501 CP - Photo
Noutăți
(FOTO) Kia revoluționează portofoliul de SUV-uri cu noul EV9 GT, capabil de 501 CP

 Kia a prezentat oficial cea mai puternică variantă a SUV-ului său electric, EV9 GT, în cadrul Salonului Auto de la Los Angeles. Echipat cu un sistem de propulsie ce livrează 501 CP pri

Inna
Codul Galben continuă! Se prognozează intensificări ale vântului, care pot provoca daune și nu doar - Photo
Sociale
Codul Galben continuă! Se prognozează intensificări ale vântului, care pot provoca daune și nu doar

În contextul avertizării meteorologice emise de Serviciul Hidrometeorologic de Stat, privind Codul Galben de schimbare bruscă a vremii în perioada 21-23 noiembrie 2024, sunt prognozate int

Inna
(FOTO) O privire în viitor: noul concept electric Jaguar, redefinește luxul și performanța - Photo
Noutăți
(FOTO) O privire în viitor: noul concept electric Jaguar, redefinește luxul și performanța

Jaguar marchează începutul unei noi ere electrice cu primul teaser oficial al viitorului său concept electric. Noul model va fi dezvăluit pe 2 decembrie, oferind un prim indiciu despre viitorul

Inna
Industria bateriilor electrice zguduită: Northvolt, la un pas de desființare - Photo
Noutăți
Industria bateriilor electrice zguduită: Northvolt, la un pas de desființare

Industria bateriilor pentru vehicule electrice din Europa este în pragul unei crize, după ce Northvolt, cel mai mare producător de baterii din regiune, a solicitat oficial intrarea în fali

Inna
(FOTO) Performanță, spațiu și viteză: Hyundai dezvăluie Ioniq 9 - Photo
Noutăți
(FOTO) Performanță, spațiu și viteză: Hyundai dezvăluie Ioniq 9

Hyundai a prezentat oficial noul Ioniq 9, un SUV electric de segment mare, care impresionează prin spațiu generos, performanțe remarcabile și tehnologie de ultimă generație.Ioniq 9 este construit

Inna
(VIDEO) Poliția: în mai multe raioane din nordul țării ninge, fiți prudenți la drum! - Photo
Sociale
(VIDEO) Poliția: în mai multe raioane din nordul țării ninge, fiți prudenți la drum!

Oamenii legii informează că în mai multe raioane din nordul țării cad precipitații sub formă de zăpadă. În acest context, polițiștii vin cu un apel către șoferi: să fie prudenți la drum.&n

Inna
Un șofer și-a luat rămas bun de la mașină și s-a ales cu o amendă de 12.000 lei. Pentru ce a fost sancționat - Photo
Sociale
Un șofer și-a luat rămas bun de la mașină și s-a ales cu o amendă de 12.000 lei. Pentru ce a fost sancționat

Un șofer din Edineț, în vârstă de 30 de ani, a rămas fără mașină după ce a fost prins la volan, deși permisul său a fost anulat. Incidentul s-a produs pe 21 noiembrie, pe strada Independen

Inna