Este cel mai bine vândut automobil în Europa în 2018! Vezi ce model a reușit să se impună în fața tuturor

De Redactor AE   |  3 Mai, 2018

Distribuie :

Este adevărat că anul 2018 abia s-a început, însă deja avem un bestseller în lumea auto. Aproximtiv 134.000 de clienți au optat pentru hatchbackul Volkswagen Golf, astfel cea de-a șaptea generație a acestui model reușește din nou să se impună în fața tuturor.

Datele au fost colectate și prezentate de către compania de analiză auto Jato Dynamics, care ne arată că în primile trei luni s-au vândut fix 133.959 de modele Golf. Și se pare că situația nu se va schimba prea curând de vreme ce nici unul dintre concurenții neamțului nu s-au apropiat de pragul de 100.000 de unități.

Iar rivalii sunt Renault Clio și Ford Fiesta, cu un număr de 87.039 de unități vândute și 85.483 respectiv, astfel francezii și-au luat un avantaj de puțin peste 1.500 de unități față de Ford.

Curios este că pe poziția a patra este un SUV, ori mai bine zis un crossover, Nissan Qashqai care a încheiat primul trimestru cu 74.985 de unități comercializate, fiind astfel SUV-ul cu cele mai mari vânzări în Europa, în fața Tiguanului.

Recomandate:

Un Chevrolet Corvette a stabilit un record mondial, după ce a atins 315 km/h cu un pom de Crăciun montat pe plafon - Photo
Noutăți
Un Chevrolet Corvette a stabilit un record mondial, după ce a atins 315 km/h cu un pom de Crăciun montat pe plafon

Un nou record mondial inedit a fost stabilit de un Chevrolet Corvette, care a reușit să atingă 315 km/h, având instalat un brad de Crăciun pe plafon. Tentativa a avut loc cu c&aci

Inna
Un bărbat a fost spulberat de un Mercedes, în timp ce traversa strada pe o trecere de pietoni - Photo
Accidente
Un bărbat a fost spulberat de un Mercedes, în timp ce traversa strada pe o trecere de pietoni

Un șofer de 41 de ani, în timp ce conducea un Mercedes, a lovit un bărbat pe o stradă din localitatea Trușeni. Accidentul s-a produs ieri, 24 decembrie, în jurul orei 18:45. Bărba

Inna