Exagerăm? Peste 100 euro va scoate din buzunar un șofer a cărui mașina este ridicată!

De Redactor AE   |  27 Septembrie, 2020

Distribuie :

S-a dat startul afacerii! Mașinile din capitală, parcate neregulamentar, sunt vânate și ridicate de către autorități pentru a fi duse la parcarea specială ”amenajată”. Vedeți poza de mai jos, ce înseamnă amenajată. 

Ai parcat neregulamentar? Ține o amendă! Minimă, în sumă de 900 de lei, sau maximă, la 1500 lei! Și judecând după ultimile noutăți și comportamentul polițiștilor, mă îndoiesc că veți scăpa cu o avertizare. Iar dacă se mai dispune și ridicarea automobilului, adăugați aici 990 lei plus 200 lei pentru 24 de ore. Ora de altfel costă numai 12 lei, însă cu siguranță că se vor găsi metode ca să nu stea doar o oră ci mai mult. 

Până afli că ți-au ridicat mașina, până achiți, stai la coadă, la bancă, apoi alergi cu dovada achitării, ajungi la parcare și ești în afara orelor de lucru, sau culmea  zic că ”nu au intrat pe cont, nu îi vedem”, ajungi ușor la 24 de ore, adică 200 de lei. 

Bine că este disponibil și site-ul parcarespeciala.md unde vă puteți verifica în pauza dintre mese sau ședințele pe Facebook, dacă mai aveți mașina la locul unde a fost parcată sau e deja în drum spre Trușeni!

Facem un calcul matematic? 900 + 990 + 200 = 2080! Mai pune faptul că trebuie să te deplasezi cu un taxi pentru a-ți ridica mașina, pentru a achita amenda, etc și cu ai trecut de 100 de euro. Vedeți aici tarifele, că sunt cazuri în care se va achita și mai mult de 990 de lei, iar persoanele cu handicap vor beneficia de reducere de 99 de lei! Ați citit atent, reducere, nu locuri amenajate în oraș, dar reducere. 

Asta nu e tot! Nimeni nu răspunde de daunele provocate în timpul ridicării automobilului! Nici dacă inundă parcarea, plouă cu grindină sau alte circumstanțe de forță majoră. Iar la cum a plouat astă-noapte...

x
x
x
x

Și ca să fiți siguri că puteți răbda și batjocura asta, că doar răbdați prețurile la carburanți, legile, gropile, drumurile, pe toate, vrem să vă amintim că oraș nu există alternative pentru parcare cu plată, unde să-ți poți lăsa mașina în siguranță. 

 

Recomandate:

Nici drumurile nu rezistă pe caniculă. Mai multe plăci din beton s-au ridicat deasupra carosabilului - Photo
Sociale
Nici drumurile nu rezistă pe caniculă. Mai multe plăci din beton s-au ridicat deasupra carosabilului

Mai multe plăci de beton ale unui drum din satul Sireți, raionul Strășeni, s-au ridicat deasupra carosabilului, potrivit unor imagini video distribuite pe rețelele sociale. Autorul filmării susține că

Inna
Un tânăr de 18 ani, documentat de oamenii legii, după ce a fugit de la locul accidentului - Photo
Accidente
Un tânăr de 18 ani, documentat de oamenii legii, după ce a fugit de la locul accidentului

Un tânăr motociclist de 18 ani este cercetat de poliție după ce a încercat să fugă de un echipaj al Inspectoratului Național de Securitate Publică, iar incidentul s-a transformat ulterior

Inna
Un conducător auto a fost reținut de Poliție, după ce a accidentat 3 automobile parcate - Photo
Accidente
Un conducător auto a fost reținut de Poliție, după ce a accidentat 3 automobile parcate

Un accident rutier grav s-a produs astăzi, în jurul orei 01:40, pe strada Socoleni din municipiul Chișinău. În urma impactului, o persoană a fost rănită, iar patru automobile au fost avari

Inna
Un nou sens giratoriu va fi construit la intrarea în Ialoveni. AND a lansat licitația pentru lucrări de peste 6 milioane de lei - Photo
Sociale
Un nou sens giratoriu va fi construit la intrarea în Ialoveni. AND a lansat licitația pentru lucrări de peste 6 milioane de lei

Una dintre cele mai aglomerate intersecții din orașul Ialoveni urmează să fie reamenajată. Autoritățile susțin că noul sens giratoriu va fluidiza circulația, va reduce riscul accidentelor și va î

Inna
Măsuri fără precedent la Volkswagen. 4 uzine ar putea fi închise, iar 100.000 de angajați ar putea fi concediați - Photo
Noutăți
Măsuri fără precedent la Volkswagen. 4 uzine ar putea fi închise, iar 100.000 de angajați ar putea fi concediați

Volkswagen analizează un plan radical de reducere a costurilor, care ar putea duce la închiderea mai multor fabrici din Germania și la cea mai amplă restructurare din istoria companiei.Volks

Inna
Land Rover recheamă peste 250.000 de SUV-uri. O defecțiune poate afecta funcționarea airbagului șoferului - Photo
Noutăți
Land Rover recheamă peste 250.000 de SUV-uri. O defecțiune poate afecta funcționarea airbagului șoferului

O problemă care apare în timp și poate compromite unul dintre cele mai importante sisteme de siguranță a determinat Land Rover să lanseze o amplă campanie de rechemare. Constructorul spune că șo

Inna