Francezii vor putea conduce un automobil începând cu vârsta de 14 ani!

De Redactor AE   |  24 Martie, 2015

Distribuie :

Dacă până la ora actuală, cei mai tineri şoferi, admişi la volanul unui automobil, puteau fi întâlniţi în SUA, iar vârsta minimă a acestora era de 16 ani, atunci iată că francezii au redus acest prag la numai 14 ani!

Cele mai noi modificări de lege au făcut posibil ca francezii să poată urca la volanul unui automobil încă de la o vârstă fragedă! Însă, nu oricare automobil ci numai vehiculele aprobate în regulament. Printre acestea se numără şi Renault Twizy, un fel de ATV doar că este puţin mai drăguţ şi te protejează mai bine de vânt şi ploi.

Compacta de oraş, este dotată cu un motor care dezvoltă numai 5 cai putere şi poate atinge o viteză maximă de 45 km/h, motiv pentru care este perfect eligibilă pentru tinerii automobilişti. Preţul unui asemenea vehicul în Franţa trece de 6000 de euro, iar portierele (sau ceea ce par a fi portiere) sunt o opţiune contra-cost!

 

Recomandate:

Tentativă de fraudă descoperită la Leușeni. Un BMW a fost „ieftinit” cu 30.000 euro direct în vamă - Photo
Sociale
Tentativă de fraudă descoperită la Leușeni. Un BMW a fost „ieftinit” cu 30.000 euro direct în vamă

O tentativă de fraudă a fost descoperită de funcționarii vamali de la Postul vamal Leușeni, după ce au verificat un microbuz Mercedes-Benz Sprinter venit din Germania, care transporta pe o remorcă mai

Inna
Motorină mai scumpă pentru străini. Slovacia sfidează UE pentru a evita criza - Photo
Sociale
Motorină mai scumpă pentru străini. Slovacia sfidează UE pentru a evita criza

Slovacia introduce o măsură controversată: șoferii străini vor plăti cu 30% mai mult pentru motorină. Decizia, menită să protejeze stocurile interne, a stârnit deja reacții dure din partea Comis

Inna
Un bărbat de 60 de ani a decedat, după ce a fost tamponat de șoferul unui Hyundai. Poliția cercetează cazul - Photo
Accidente
Un bărbat de 60 de ani a decedat, după ce a fost tamponat de șoferul unui Hyundai. Poliția cercetează cazul

Un bărbat de 60 de ani a decedat, după ce a fost tamponat de un Hyundai, care era condus de un alt bărbat, în vârstă de 62 de ani. Poliția documentează circumstanțele producerii accidentul

Inna