FRANKFURT 2017: BMW invită un nou membru de familie în gama de modele "i"

De Redactor AE   |  12 Septembrie, 2017

Distribuie :

Zvonuri despre lansarea unui nou model electric sau hybrid de la BMW, care să se alinieze gamei "i", circulau în presa auto de multă vreme. Acestea s-au adeverit astăzi însă nu în totalitate.

Se credea că noul concept va fi numit i5 însă vocile din culise au dat greş. Maşina dezvăluită astăzi poartă denumirea de "i Vision Dynamis" şi se prezintă în forma unui Gran Coupe, ce va ocupa locul între i3 şi i8, două extreme diferite din gama de vehicule ecologice. O noutate bună este faptul că maşina va intra în producţia de serie, însă cei de la BMW nu au precizat data exactă.

De altfel germanii nu au comunicat nici datele tehnice pentru i Vision Dynamics, rezumându-se la declaraţii scurte în care anunţă un timp de accelerare de la zero la prima sută la oră în "circa 4 secunde", sau viteza maximă de 200 km/h şi autonomia de 600 km.

În principiu, aceste informaţii sunt suficiente pentru a ne da seama că vorbim despre un EV şi nu hybrid. Despre acest lucru vorbeşte şi grila faţă care slujeşte mai mult ca un element decorativ şi nu are nici un rol tehnic, poate doar aerodinamic. Tot legate de aerodinamică este decizia de a renunţa la oglinzile retrovizoare exterioare în favoarea unor camere video.