Generaţia a treia a lui Audi TT

De AutoExpert   |  9 Februarie, 2012

Distribuie :

Generaţia a treia a lui Audi TT

Cea de-a treia generaţie a lui Audi TT urmează să apară pe piaţă la finalul anului 2013, iar cei de la Auto Express ne oferă un preview al noii maşini.

Din punct de vedere vizual, se observă o legătură strânsă de imagine cu Audi e-tron, concept care a fost prezentat la Detroit 2010. Partea frontală urmează să fie mult mai agresivă decât a actualei generaţii, fiind dominată de o imensă grilă centrală, în timp ce farurile frumos conturate sunt flancate de două fante verticale, Audi TT arătând extrem de agresiv.

Idee care se continuă şi în partea din spate, unde stopurile cu LED-uri sunt unite de o baghetă mediană, iar forma lor este continuată de cea a evacuărilor, legătura dintre ele fiind realizată prin intermediul unor fante de aerisire, tot verticale, ca în faţă.

Noul Audi TT va mai plusa cu o muchie mediană proeminentă, curbată, care pune în evidenţă jantele foarte mari, în timp ce forma plafonului plonjat aminteşte destul de clar de precedentele două generaţii. Un alt punct important este că noul TT nu riscă să se confunde sau să intre în concurenţă directă cu "vărul" de concern Porsche Cayman.

Şi asta deoarece Audi TT rămâne un coupe cu 2+2 locuri, urmând a fi construit pe platforma tehnică a noului Volkswagen Golf 7 - deci va avea motor în faţă, în timp ce tracţiunea va fi atât pe faţă, cât şi integrală. Inginerii Audi se mai laudă că noua generaţie va fi mult mai uşoară, iar manevrabilitatea va fi mult mai bună.

Noul Audi TT urmează să apară la finalul anului 2013, în scurt timp după aceea urmând a fi disponibilă şi versiunea roadster, cu acoperiş textil şi doar două locuri.

Recomandate:

Sfârșitul unei legende. Audi spune adio motorului cu 5 cilindri după peste 50 de ani - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei legende. Audi spune adio motorului cu 5 cilindri după peste 50 de ani

Unul dintre cele mai emblematice motoare din istoria auto se apropie de final. Celebru pentru sunetul său distinct și ADN-ul din motorsport, propulsorul cu 5 cilindri de la Audi va dispărea definitiv,

Inna
O altă țară din UE plafonează prețurile la carburanți, pentru a proteja consumatorii de majorările prețului la petrol - Photo
Sociale
O altă țară din UE plafonează prețurile la carburanți, pentru a proteja consumatorii de majorările prețului la petrol

Polonia plafonează prețurile la carburanți, pentru a proteja consumatorul final de majorările globale a prețurilor petrolului. Decizia a fost adoptată de Guvernul de la Varșovia și a intrat în v

Inna
Stocuri noi de combustibili. Pentru câte zile avem motorină și benzină - Photo
Sociale
Stocuri noi de combustibili. Pentru câte zile avem motorină și benzină

Republica Moldova a importat o nouă cantitate de combustibili. Pe 30 martie, au fost importate aproape 575 tone de benzină și peste 1.276 tone de motorină.Potrivit Ministerului Energiei, stoc

Inna
Moldova, în topul furnizorilor de benzină pentru Ucraina, deși aceasta este produsă peste Prut - Photo
Sociale
Moldova, în topul furnizorilor de benzină pentru Ucraina, deși aceasta este produsă peste Prut

Circa 8% din benzina importată anul trecut în Ucraina, a fost de proveniență "moldovenească". Datele sunt oferite de analiza publicată de portalul ucrainean Enkorr, scrie Știri.md

Inna
Legenda revine. Toyota pregătește noua Celica Sport cu tehnologie hibridă - Photo
Noutăți
Legenda revine. Toyota pregătește noua Celica Sport cu tehnologie hibridă

După două decenii de absență și numeroase zvonuri neconfirmate, unul dintre cele mai iubite modele sport se pregătește de o revenire surprinzătoare. Noua Celica promite să combine ADN-ul clasic cu teh

Inna
Accident la Purcari. Un tractor s-a inversat, iar șoferul acestuia a fost transportat la spital - Photo
Accidente
Accident la Purcari. Un tractor s-a inversat, iar șoferul acestuia a fost transportat la spital

Un tractor s-a tamponat într-un gard și ulterior s-a inversat. Accidentul s-a întâmplat la Purcari, după ce șoferul de 51 de ani a pierdut controlul asupra volanului. Potriv

Inna