High Tech
Un grup de cercetători din China au publicat de curând rezultatele unei munci asidue de câţiva ani, în care au încercat să creeze un automobil operabil 100% cu puterea minţii! Rezultatul i-a mulţumit
La cum evoluează astăzi lucrurile, ne dăm bine seama de faptul că suntem la un pas de a cunoaşte o nouă eră a automobilelor, cea a vehiculelor autonome. Marii producători auto au lansat deja modele ca
Mai devreme sau mai târziu, cu toţii vom deveni doar simpli pasageri în propriul automobil. Şi asta pentru că marii producători auto, alături de alte instuţii şi cercetători, sunt convinşi că acesta e
Ajuns la cea de a 60-a ediţie, Salonul Internaţional de la Frankfurt 2015 va găzdui în acest an o premieră unică, care îi poartă numele, Mercedes-Benz Concept IAA. Noul studiu de design are menirea de
Elon Musk, fondatorul Tesla Motors, este obsedat de viitorul vehiculelor electrice şi se pare că inspiraţia o culege din filmele science-fiction. De acolo a "împrumutat" şi braţul mobil, care se conec
Se pare că bavarezii sunt obsedaţi de dezvoltarea de noi tehnologii, setând în permanenţă noi standarde. După ce au şocat industria auto cu primul motor diesel de serie echipat cu trei turbine care a
Până acum, ştiam doar de vopseau de tip "cameleon" care îşi schimbă nuanţele în dependenţă de cum dă lumina peste ea. Acum însă, a apărut unt alt tip de vopsea. Aceasta acoperă şi descoperă desenele c
Un experiment al hakerilor americani a scos la iveală o realitate care ar trebui să-i pună în gardă nu doar pe şoferi dar şi pe constructorii de automobile din întreaga lume. Aceștia au reuşit în regi
Am văzut automobile care frânează de sine stătător, ştim că există sisteme de cruise-control care accelerează automat, am cunoscut automobile care parchează singure, fără ajutorul şoferului, apoi au a
Coreenii de la Hankook sunt tot mai aproape de clipa în care vor anunţa în producţia de serie primile anvelope fără aer Hankook iFlex! Potrivit piblicaţiei automarket.ro, anvelopele care nu necesi
Volkswagen has announced their involvement in the V-Charge project which has successfully created an automated parking and electric vehicle charging service.Germanii de la Volkswagen lucrează la un
BMW este cunoscut pentru investiţiile efectuate în dezvoltarea de automobile cât mai eficiente şi mai prietenoase cu mediul, însă nimeni nu s-ar fi gândit vreodată că bavarezii vor construi vreodată p
BMW vin să ne demonstreze încă odată, că posedă toate calităţile şi instrumentele necesare pentru a grăbi viitorul maşinilor propulsate cu energie alternativă. Ce vedeţi în imaginile de mai jos este u
Samsung, gigantul tehnicii casnice a venit cu o soluţie în ajutorul şoferilor angajaţi în depăşirea unui autotren. Cum? Cu ajutorul unui display enorm care îţi arată tot ce nu poţi vedea tu în faţa ca
Testele efectuate de compania ThyssenKrupp Carbon Components alături de Maxion wheels, au demonstrat că până şi cele mai ultra-uşoare şi mai performante jante din aliaj, sunt totuşi mai grele cu până
Interviewat de jurnaliştii de la Auto Express, conducerea diviziei de performanţă Mercedes-AMG, Steffen Jastrow, a declarat că urmăresc implementarea unei noi tehnologii pe modelele de serie. Acesta f
În ultima perioadă tot mai mulți șofer urcă băuţi la volan, fără a conştientiza faptul că își pun în pericol atât viața lor, cât și a celor din jur. Iar acest lucru nu este valabil doar pentru Republi
În timpul apropiat producătorii auto au șanse să utilizeze la fabricare parbrizurilor o tehnologie nouă, care ar înlătura ștergătoarele. Potrivit presei internaționale Universitatea din Rochester (SUA
Un automobil capabil să zboare, cunoscut sub numele AeroMobil 3.0, s-a prăbuşit spectaculos în timpul unui test efectuat de inventatorul său săptămâna trecută, în Slovacia.Chiar dacă maşinile zburăt
Germanii anunţă o nouă ofensivă în segmentul motoarelor şi tehnologiilor moderne. Astfel după ce Audi a prezentat cel mai "potrivit" volum cilindric pentru un număr de cai putere, Volkswagen vrea să n