Hyundai şi Kia vor plăti clienţilor câte 320 de dolari

De AutoExpert   |  26 Decembrie, 2013

Distribuie :

În noiembrie 2012, Hyundai şi Kia erau implicați într-un scandal de proporţii după ce mai mulţi clienţi au acuzat modelele celor doi constructori coreeni de cifre de consum incorecte. Agenţia pentru Protecţia Mediului din SUA a înregistrat sesizările şi a constatat atunci că este vorba despre un milion de exemplare cu un consum indicat incorect, inscripţionat pe geamul fiecărei maşini Hyundai şi Kia vândută în SUA. Abaterile cifrelor de consum ajungeau până la 0.3 litri/100 de km, cea mai mare eroare fiind în cazul lui Soul, modelul care a şi fost înlocuit deja de o nouă generaţie.

Agenţia Naţională a Mediului a depistat erori de calcul pe 13 modele Hyundai şi Kia produse între 2011 şi 2013 şi a câştigat procesul cu cei doi constructori. Drept urmare, Hyundai va trebui să plătească echivalentul a 153 de milioane de euro celor peste 600.000 de clienţi americani înşelaţi, în vreme ce Kia va restitui un total de 135 de milioane pentru cele peste 300.000 de maşini vândute cu un consum eronat.

Cele 288 de milioane pe care le va lăti grupul coreean vor fi încasaţi diferit de clienţi. Suma medie pe care o va primi fiecare client este de aproximativ 320 de dolari.

Recomandate:

Apple a inclus LADA pe lista mărcilor compatibile cu sistemul CarPlay - Photo
Noutăți
Apple a inclus LADA pe lista mărcilor compatibile cu sistemul CarPlay

Compania Apple a adăugat marca LADA pe lista oficială a automobilelor compatibile cu sistemul CarPlay, alături de producători consacrați precum Kia, Lamborghini, Land Rover, Lexus și mulți alții. &Ici

Inna
O Skoda Octavia a luat foc din mers, pe o stradă din Cahul. Pompierii au intervenit - Photo
Sociale
O Skoda Octavia a luat foc din mers, pe o stradă din Cahul. Pompierii au intervenit

Un automobil Skoda Octavia a fost cuprins de flăcări în dimineața zilei de 9 februarie curent, pe strada Alexandr Pușkin din municipiul Cahul. Incidentul a avut loc în timpul deplasării ve

Inna
Primăria Chișinău promite reparații rapide ale drumurilor afectate de gropi, după stabilizarea vremii - Photo
Sociale
Primăria Chișinău promite reparații rapide ale drumurilor afectate de gropi, după stabilizarea vremii

Municipalitatea Chișinău va interveni pe toate segmentele de drum unde au apărut gropi, imediat ce condițiile meteo vor deveni favorabile. Asigurările vin din partea primarului Ion Ceban, care susține

Inna
Judecător din Soroca, trimis în judecată după ce a fost prins conducând în stare avansată de ebrietate - Photo
Sociale
Judecător din Soroca, trimis în judecată după ce a fost prins conducând în stare avansată de ebrietate

Un judecător din municipiul Soroca a fost trimis în judecată pentru conducerea unui autovehicul în stare de ebrietate alcoolică avansată, anunță Procuratura Generală. Potrivit mat

Inna
Mercedes-AMG renunță la C63 cu patru cilindri. Noul C53 va reveni la șase cilindri, fără electrificare - Photo
Noutăți
Mercedes-AMG renunță la C63 cu patru cilindri. Noul C53 va reveni la șase cilindri, fără electrificare

Mercedes-AMG pregătește o schimbare majoră în gama C-Class de performanță. Actualul C63, echipat cu un motor cu patru cilindri și sistem plug-in hybrid, va fi retras, urmând să fie î

Inna
Accident cu implicarea a 3 vehicule la Anenii Noi. Mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale - Photo
Accidente
Accident cu implicarea a 3 vehicule la Anenii Noi. Mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

Un grav accident rutier s-a produs, astăzi, pe drumul de ocolire a localității Troița Nouă, din raionul Anenii Noi. În urma impactului, mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medic

Inna
BMW a inițiat un parteneriat cu PreZero, companie specializată în reciclarea și gestionarea deșeurilor - Photo
Noutăți
BMW a inițiat un parteneriat cu PreZero, companie specializată în reciclarea și gestionarea deșeurilor

BMW Group anunță un nou parteneriat strategic cu PreZero, companie specializată în reciclarea și gestionarea deșeurilor, parte a Schwarz Group, grupul care deține rețelele Lidl și Kaufland. Cola

Inna
Piața auto „verde” accelerează: peste 87.000 de mașini electrice și hibride, înregistrate în Moldova - Photo
Noutăți
Piața auto „verde” accelerează: peste 87.000 de mașini electrice și hibride, înregistrate în Moldova

Parcul auto din Republica Moldova cunoaște o creștere accelerată a segmentului de autovehicule electrice și hibride, care a depășit pragul de 87.000 de unități în perioada 2018-2025, potrivit da

Inna