Imagine nouă cu viitoarea Skoda Elroq! Prezentarea este programată pentru luna octombrie

De Inna   |  26 Septembrie, 2024

Distribuie :

Pe 1 octombrie curent, adică la distanța de câteva zile, vom face cunoștință cu noul SUV electric al cehilor, Elroq. Până atunci, pentru a menține toată lumea în suspans, oficialii Skoda au prezentat o nouă imagine teaser. 

Imaginea "scoate la iveală" doar partea frontală a SUV-ului, care este primul model de serie ce adoptă noul limbaj de design, Modern Solid. Partea frontală a automobilului este botezată drept Tech-Deck Face. Aici vedem farurile cu tehnologie LED Matrix și blocuri optice discontinue. Conform celor de la Skoda, noul limbaj de design reprezintă robustețe, funcționalitate și autenticitate.

De asemenea, se cunoaște că Elroq va avea la bază platforma MEB a Grupului Volkswagen și va fi disponibilă în 4 versiuni la momentul lansării. Iar ce ține de sistemul de propulsie electric, acesta va fi disponibil în câteva variații, cu puteri cuprinse între 170 și 299 CP. 

După cum am menționat și anterior, noul Elroq va debuta, public, pe 1 octombrie curent. 

Recomandate:

Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv

După aproape patru decenii în care a redefinit performanța modelelor BMW, unul dintre cele mai cunoscute nume din lumea tuning-ului auto se pregătește să tragă cortina. Decizia vine pe fondul sc

Inna
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici - Photo
Sociale
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici

După majorările consistente la benzină și motorină, un alt tip de combustibil începe să lovească buzunarele șoferilor. GPL-ul se scumpește rapid, iar semnalele din piață indică noi creșteri &ici

Inna
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc - Photo
Noutăți
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc

După ce promitea o transformare radicală spre electrificare completă, Rolls-Royce schimbă direcția. Cererea oscilantă și realitățile pieței determină marca britanică să păstreze în viață celebru

Inna
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu - Photo
Sociale
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, avertizează asupra riscurilor generate de criza carburanților și spune că autoritățile trebuie să fie pregătite inclusiv pentru scenarii negative. Declarații

Inna
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră - Photo
Sociale
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră

Traficul rutier din sectorul Râșcani va suferi modificări în perioada 23-29 martie curent. În baza deciziei Primăriei Chișinău, s-a decis suspendarea circulației pe strada Vasile Bad

Inna
România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili - Photo
Noutăți
România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili

În contextul creșterii prețurilor la combustibili, în România ar putea fi declarată situație de criză pe piața petrolului. Guvernul de la București va examina instituirea acesteia m&

Inna