INP vine cu recomandări şi sfaturi pentru perioada sărbătorilor de Paşti

De Redactor AE   |  10 Aprilie, 2015

Distribuie :

În perioadele premergătoare sărbătorilor Pascale, traficul rutier şi pietonal cunoaşte aglomerări semnificative, atât în capitală  cât şi în localitățile din țară. Numărul inspectorilor de patrulare  care să asigure fluidizarea traficului a fost majorat, însă este nevoie şi de o conduită civilizată şi preventivă din partea participanţilor la trafic.

În acest sens, polițiștii fac un apel către conducătorii de autoturisme și pietoni, să dea dovadă de înţelegere  pentru evitarea producerii accidentelor rutiere, crearea ambuteiajelor și evitarea momentelor stresante.

Conducătorii de vehicule care vor fi antrenați în traficul rutier trebuie să manifeste prudență sporită și în caz de necesitate să reducă viteza până la limita care i-ar garanta siguranța pe traseu sau chiar să oprească, dacă situația  impune.  În funcție de viteza de deplasare, șoferul trebuie să lase liber un spațiu (distanță) față de vehiculul din față, care în caz de frânare bruscă a acestuia, i-ar permite să oprească evitând coliziunea.

Totodată, conducătorul auto trebuie să mențină în timpul depășirii un interval lateral suficient în raport cu vehiculul pe care îl depășește, pentru evitarea situațiilor periculoase.

De asemenea, polițiștii  recomandă tuturor participanţilor la trafic să respecte cu stricteţe semnificaţia indicatoarelor şi îndrumările agenţilor de circulaţie.

La fel, recomandăm locuitorilor și vizitatorilor capitalei evitarea deplasării prin centrul orașului, pentru împiedicarea creării ambuteiajelor și pentru ca transportul public din Chișinău, cel care staționează în gările auto și unitățile de transport care prestează servicii, să se poată deplasa fără impedimente .

Astfel, Inspectoratul Național de Patrulare recomandă șoferilor staționarea mijloacelor de transport în locurile special amenajate, semnalizate corespunzător prin indicatorul 5.48.1, în parcările autorizate (Metro 1, Metro 2, scuarul Academiei de Științe) și pe străzile care le permit parcarea unității de transport, pentru a nu  crea impedimente atît  pietonilor cît și  conducătorilor auto.

Totodată,  recomandăm șoferilor să nu parcheze unitățile de transport în adiacentul bisericilor, pentru a nu periclita buna desfășurare a Serviciului Divin.

În cazul producerii accidentelor rutiere soldate numai cu pagube materiale, șoferul autovehiculului imediat trebuie să anunțe la telefon Poliția iar în cazul în care conducătorii auto au ajuns la o înțelegere reciprocă în aprecierea circumstanțelor accidentului rutier și dacă starea tehnică a vehiculelor permite garantarea securității la trafic, șoferii se pot deplasa la subdiviziunea specializată amplasată pe str.Aleea Gării 38 din Chișinău  pentru ca mașinile accidentate să nu creeze impedimente celorlalți conducători auto.

Reiterăm,  atitudinea și comportamentul fiecăruia va contribui în mod direct la ordinea, calmul și buna desfășurare a evenimentelor.

Pe durata desfășurării evenimentelor, inspectorii de patrulare vor asigura securitatea publică și personală a cetățenilor, vor preveni și contracara posibilele încălcări ale ordinii de drept.

În acest scop, vor fi dislocate mai multe echipaje ce vor patrula pedestru și cu autovehiculele de serviciu  care vor dirija fluxul participanților la trafic și vor redirecționa deplasarea transportului pentru a nu admite crearea ambuteiajelor și periclitarea circulației rutiere.

Conducătorii auto sunt rugați să nu urce la volan dacă au consumat băuturi alcoolice, iar pietonii să fie prudenți, să traverseze strada regulamentar și să evite trecerea prin  fața sau spatele mijlocului de transport care staționează.

În acest context, polițiștii de patrulare vor depune toate eforturile pentru a reduce la minim eventualele incomodități și pentru ca cetățenii țării noastre să aibă o sărbătoare liniștită și frumoasă.

Poliția le dorește locuitorilor Republicii Moldova și oaspeților ei o sărbătoare liniștită și  îndeamnă cetățenii la  un comportament decent, să păstreze ordinea și curățenia în locurile publice, să evite altercațiile, să fie atenți la bunurile personale, și să-și supravegheze în permanență copiii.

sursa: igp.gov.md

Recomandate:

ASP a modificat traseele de examinare în mai multe orașe din țară - Photo
Sociale
ASP a modificat traseele de examinare în mai multe orașe din țară

Candidații care urmează să susțină proba practică pentru obținerea permisului de conducere trebuie să fie atenți: traseele de examinare au fost schimbate în municipiile Chișinău, Bălți, Ungheni

Inna
Mașini care pot deveni o capcană financiară. Iată ce modele ajung prea devreme în service - Photo
Curiozităţi
Mașini care pot deveni o capcană financiară. Iată ce modele ajung prea devreme în service

În contextul inflației constante și al creșterii prețurilor, achiziția unui automobil presupune tot mai multă prudență. Nimeni nu își dorește ca, la scurt timp după cumpărare, să fie nevoi

Inna
Au fost publicate primele imagini neoficiale cu a 5-a generație a SUV-ului BMW X5 - Photo
Noutăți
Au fost publicate primele imagini neoficiale cu a 5-a generație a SUV-ului BMW X5

Au fost publicate primele imagini neoficiale ale BMW X5 de generația a cincea. Celebrul crossover premium se pregătește pentru cea mai importantă transformare din istoria sa. Noul model va benefi

Inna
Poliția: pe mai multe porțiuni de drum s-a format polei și gheață. Șoferii sunt îndemnați să conducă cu maximă prudență - Photo
Sociale
Poliția: pe mai multe porțiuni de drum s-a format polei și gheață. Șoferii sunt îndemnați să conducă cu maximă prudență

Pe alocuri se înregistrează precipitații sub formă de ninsoare, iar pe unele porțiuni de drum sunt depuneri de polei și gheațǎ, ceea ce reduce considerabil vizibilitatea și aderența carosab

Inna