Japonia vrea să interzică vânzarea mașinilor cu motoare cu combustie internă din 2035

De Sergiu   |  3 Decembrie, 2020

Distribuie :

Cu câteva săptâmână în urmă vă informam că Marea Britanie va interzice comercializarea vehiculelor echipate cu motoare cu combustie internă din 2030, dar iată că nu e singura. Mai nou, Japonia are în vedere o decizie similară care ar avea cu siguranță un impact asupra industriei sale foarte dezvoltată de automobile.

Acest fapt îi va motiva pe toți producătorii de automobile să accelereze dezvoltarea tehnologiei electrice în produsele sale. Toyota vine deja cu mai multe soluții în acest sens, de genul vehiculelor hybrid, dar și a celor cu pile de hidrogen, de genul modelului Mirai. Pentru viitor însă, japonezii își planifică să scoată de pe piață toate automobilele ce nu vor fi echipate cu propulsie pur electrică.

Nissan, un pionier în producția de vehicule electrice, a declarat deja că este gata să răspundă acestor decizii.  Alți producătorii de automobile însă s-au abținut să comenteze despre posibilul impact pe care acesta îl va avea asupra companiei lor.

Potrivit Boston Consulting Group, un lider mondial în serviciile de consultanță ponderea de vehiculele electrificate în Japonia este așteptată să crească până la 55% până în 2030. Raportul lor recent explică că „viteza de extindere a ponderii vehiculelor electrice se va accelera datorită faptului că prețurile bateriilor scad mai rapid decât se aștepta anterior ".

Febra electrificării nu se oprește însă aici! Părți din SUA, Canada, Germania și alte piețe globale și-au anunțat deja intențiile de a reduce vânzările de vehicule noi cu motor cu combustie internă în următorii 10-15 ani. 

Marea Britanie interzice vânzarea de mașini cu motoare pe benzină și motorină începând din 2030
Marea Britanie ar putea fi printre primele țări din lume care ar renunța la mașinile cu motoare cu ardere internă. Cel puțin la vânzarea acestora. Acest lucru intenționează să-l anunțe săptăm&ac
AutoExpert

 

Recomandate:

(FOTO) Toyota prezintă primul concept Century Coupe, care promite să concureze cu Rolls-Royce - Photo
Noutăți
(FOTO) Toyota prezintă primul concept Century Coupe, care promite să concureze cu Rolls-Royce

Toyota a prezentat oficial primul concept dezvoltat sub noul său brand de lux - Century, o divizie creată pentru a se poziționa deasupra tuturor mărcilor din portofoliul grupului japonez. Noul co

Inna
Moldova caută rute sigure pentru carburanți. ANRE analizează impactul sancțiunilor asupra pieței petroliere - Photo
Sociale
Moldova caută rute sigure pentru carburanți. ANRE analizează impactul sancțiunilor asupra pieței petroliere

Republica Moldova are nevoie de surse și rute alternative de aprovizionare cu produse petroliere, concluzionează Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) după o întrevede

Inna
Mașini „uitate” la Aeroportul Chișinău. 4 vehicule cu numere ucrainene au acumulat datorii de aproape 400.000 lei fiecare - Photo
Sociale
Mașini „uitate” la Aeroportul Chișinău. 4 vehicule cu numere ucrainene au acumulat datorii de aproape 400.000 lei fiecare

Aproximativ una din cinci mașini parcate zilnic la Aeroportul Internațional Chișinău „Eugen Doga” (AIC) are numere de înmatriculare ucrainene, potrivit datelor furnizate de administr

Inna
Porsche spune adio erei termice. Macan cu motor clasic va dispărea în 2026 - Photo
Noutăți
Porsche spune adio erei termice. Macan cu motor clasic va dispărea în 2026

Porsche a anunțat oficial sfârșitul producției pentru actuala generație Macan cu motor termic, marcând o nouă etapă în procesul de electrificare al mărcii germane. Ultimul exemplar a

Inna
Supercar de colecție Pagani Zonda Tricolore, confiscat la Milano. Doar trei exemplare există în lume - Photo
Noutăți
Supercar de colecție Pagani Zonda Tricolore, confiscat la Milano. Doar trei exemplare există în lume

Unul dintre cele mai rare și valoroase automobile din lume, Pagani Zonda Tricolore, a fost confiscat de carabinieri în Milano, în urma unei anchete privind o posibilă tranzacție ilegală. V

Inna
Sfârșitul unei ere: Audi A8 se retrage în 2026, viitorul modelului de lux rămâne incert - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei ere: Audi A8 se retrage în 2026, viitorul modelului de lux rămâne incert

Producția actualei generații Audi A8 se va opri la finalul anului 2026, marcând sfârșitul unui capitol important pentru sedanul emblematic al mărcii din Ingolstadt. Deocamdată, constructor

Inna