Kia a publicat primele schițe cu SUV-ul Carens, model destinat pieței din India

De Inna   |  7 Decembrie, 2021

Distribuie :

Piața auto se dezvoltă rapid, în special în condițiile în care Comisia Europeană, treptat, obligă constructorii auto să treacă pe sisteme de propulsie cu zero emisii. Recent vă spuneam că Skoda a prezentat un sedan dedicat pentru India, acum producătorul coreean vine cu aceeași inițiativă. 

Dacă cehii au pregătit un sedan pentru piața indiană, coreenii prezintă un SUV care poartă denumirea Carens. 

x
x

Oficialii au reușit să publice și primele schițe cu viitorul SUV, care va fi comercializat numai în India. Și în cazul noului model producătorul optează pentru aceeași filozofie de design „Opposites United”, ca în cazul unor modele precum Sportage și Niro.

Kia încă nu a făcut publice caracteristicile tehnice, dar și alte detalii necesare despre automobil, însă se cunoaște faptul că SUV-ul va avea pe interior un ecran de 10.25 inch pentru sistemul de infotainment. Prezentarea noului SUV urmează a fi pe 16 decembrie curent. 

Recomandate:

NHTSA investighează peste 1.4 milioane de vehicule Honda și Acura din cauza posibilelor defecțiuni la motoare - Photo
Noutăți
NHTSA investighează peste 1.4 milioane de vehicule Honda și Acura din cauza posibilelor defecțiuni la motoare

Administrația Națională pentru Siguranța Traficului pe Autostrăzile din SUA (NHTSA) a anunțat deschiderea unei noi anchete care vizează peste 1.4 milioane de vehicule Honda și Acura vândute pe p

Inna
Skoda Vision O: primele imagini cu interiorul noului concept ce va debuta la Salonul Auto de la Munchen - Photo
Noutăți
Skoda Vision O: primele imagini cu interiorul noului concept ce va debuta la Salonul Auto de la Munchen

Skoda continuă campania de promovare pentru noul său concept electric, denumit Vision O, care va fi prezentat în premieră pe 8 septembrie curent, în cadrul Salonului Auto de la Munchen.

Inna