Mai nou, mai mare

De AutoExpert   |  23 Noiembrie, 2009

Distribuie :

Mai nou, mai mare



Cu siguranţă fanii Ferrari vor fi încântaţi să vadă aceste imagini-spion cu noul F450, primele astfel de poze cu viitorul înlocuitor în gama de la Maranello a actualului F430, ce au fost surprinse în momentul în care maşina era urcată într-un tir după o serie de teste efectuate lângă Maranello. Pentru a putea concura de la egal la egal cu Lamborghini Gallardo, noul Ferrari F450 va primi un nou propulsor V8 de 4,5 litri - de unde şi numele modelului - care va produce 500 CP şi va putea fi conectat la aceeaşi transmisie cu dublu ambreiaj cu 7 trepte văzută şi pe California. De asemenea, noul F450 ar putea fi prima maşină de serie care va beneficia de noua tehnologie KERS, folosită de monoposturile din Formula 1, care stochează energia produsă pe perioadele de frânare şi o transformă într-un plus de câteva zeci de cai-putere pe care îi eliberează pe perioadele de acceleraţie. Noul Ferrari F450 va fi prezentat oficial în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt din luna septembrie, iar primele livrări vor fi făcute în primăvara lui 2010.

 

Recomandate:

Au fost publicate primele imagini neoficiale cu a 5-a generație a SUV-ului BMW X5 - Photo
Noutăți
Au fost publicate primele imagini neoficiale cu a 5-a generație a SUV-ului BMW X5

Au fost publicate primele imagini neoficiale ale BMW X5 de generația a cincea. Celebrul crossover premium se pregătește pentru cea mai importantă transformare din istoria sa. Noul model va benefi

Inna
ASP a modificat traseele de examinare în mai multe orașe din țară - Photo
Sociale
ASP a modificat traseele de examinare în mai multe orașe din țară

Candidații care urmează să susțină proba practică pentru obținerea permisului de conducere trebuie să fie atenți: traseele de examinare au fost schimbate în municipiile Chișinău, Bălți, Ungheni

Inna
Mașini care pot deveni o capcană financiară. Iată ce modele ajung prea devreme în service - Photo
Curiozităţi
Mașini care pot deveni o capcană financiară. Iată ce modele ajung prea devreme în service

În contextul inflației constante și al creșterii prețurilor, achiziția unui automobil presupune tot mai multă prudență. Nimeni nu își dorește ca, la scurt timp după cumpărare, să fie nevoi

Inna
Poliția: pe mai multe porțiuni de drum s-a format polei și gheață. Șoferii sunt îndemnați să conducă cu maximă prudență - Photo
Sociale
Poliția: pe mai multe porțiuni de drum s-a format polei și gheață. Șoferii sunt îndemnați să conducă cu maximă prudență

Pe alocuri se înregistrează precipitații sub formă de ninsoare, iar pe unele porțiuni de drum sunt depuneri de polei și gheațǎ, ceea ce reduce considerabil vizibilitatea și aderența carosab

Inna