Mercedes-Benz crește vânzările premium în luna iulie! BMW și Audi se distanțează tot mai mult de liderul clasamentului

De Pavel   |  15 August, 2019

Distribuie :

A doua jumătate a anului 2019 a început cu o evoluție suprinzatoare la capitolul vânzări pentru Mercedes-Benz. După ce în primele șase luni a raportat o scădere cu 4.6%, constructorul german a anunțat că vânzările pentru luna iulie au crescut cu 12%, la aproape 189.000 de unități.

De altfel, aceasta a devenit cea mai bună lună iulie din istoria producătorului din Stuttgart, iar principala explicație este creșterea puternică a vânzărilor din Europa și China, în special creșterea de modele compacte cu circa 30%.

Între timp, BMW a raportat puțin peste 157.000 de unități în luna iulie, în creștere cu 1.6% comparativ cu iulie 2018. Cel mai dinamic segment pentru BMW este reprezentat de SUV-uri, în contextul în care vânzările modelelor din gama M au crescut cu aproape 30%.

În schimb, Audi continuă să aibă o evoluție negativă în acest an. Constructorul de la Ingolstadt a înregistrat vânzări de 155.000 de unități, în scădere cu circa 6.1% comparativ cu perioada similară a anului 2018. Cu toate acestea, oficialii mărcii susțin că producătorul este pe drumul cel bun pentru a înregistra o creștere în a doua jumătate a anului.

La nivelul primelor șapte luni ale anului, Mercedes-Benz rămâne în continuare lider detașat cu peste 1.32 milioane de unități, în scădere cu 2.4% comparativ cu perioada similară a anului trecut. În schimb, BMW a inregitrat o creștere de 1.6% în acest articol, la 1.23 milioane de unități. Între timp, cu 1.06 milioane de unități, Audi ocupă locul trei în urma unei scăderi cu 4.8%.

Recomandate:

(VIDEO) Renato Usatîi atacă guvernarea pe fondul scumpirii carburanților - Photo
Sociale
(VIDEO) Renato Usatîi atacă guvernarea pe fondul scumpirii carburanților

Creșterea prețurilor la benzină și motorină reaprinde disputa politică la Chișinău. Renato Usatîi acuză autoritățile de lipsă de reacție și susține că Republica Moldova ratează soluții aplicate

Inna
Restricții de circulație în capitală. Pe o stradă din sectorul Botanica se anunță suspendare de trafic pentru câteva ore - Photo
Sociale
Restricții de circulație în capitală. Pe o stradă din sectorul Botanica se anunță suspendare de trafic pentru câteva ore

Pe o stradă din sectorul Botanica va fi traficul suspendat mâine, 21 martie. Măsura este emisă de Primăria Chișinău, în baza unei dispoziții. Traficul rutier va fi suspendat pe st

Inna
Volkswagen pregătește un nou Multivan. Va fi un facelift discret, dar cu accente premium și culori în premieră - Photo
Noutăți
Volkswagen pregătește un nou Multivan. Va fi un facelift discret, dar cu accente premium și culori în premieră

După patru decenii de evoluție, Multivan intră într-o nouă etapă. Volkswagen anunță un facelift care aduce un design rafinat, opțiuni estetice mai curajoase și detalii actualizate menite să

Inna