Cum se vede că în Rusia, progresul este tot mai aproape de stagnare. Din cauza sancțiunilor impuse și a deficitului de semiconductoare, rușii sunt nevoiți să asambleze noile mașini fără funcții
Viitorul XM, modelul mult controversat, a fost surprins în cadrul testelor dinamice. Acest fapt cu siguranță indică faptul că prezentarea noului SUV este tot mai aproape. Pentru a &icir
Ministerul Industriei și al Tehnologiei Informației din China a publicat primele imagini neoficiale cu viitorul BMW 3 Series Facelift. Din acestea, putem evidenția unele modificări estetice minor
După ce Renault a decis să-și închidă uzina de la Moscova, primarul capitalei rusești nu a întârziat să vină cu o reacție în acest sens. Sergei Sobyanin a declarat că uzina va
Șeful de vânzări din cadrul producătorului german a anunțat că Volkswagen își propune să construiască, până la sfârșitul acestui an, 800.000 de automobile electrice. În a
Circa 300.000 de automobile marca Mercedes sunt rechemate în service. Sunt afectate automobilele de pe piața nord-americană. Constructorul german de automobile recheamă în service
Grupul Volkswagen vrea să lanseze două automobile eletrice noi, sub egida mărcii "nou-născute", Scout. Vorbim despre un SUV și pick-up, ambele cu zero emisii și ambele destinate pentru piața
La uzina Eurocar din Ucraina se va relua procesul de asamblare a automobilelor, în condiții de război. Pentru început, se vor produce automobile marca Skoda. Reprezentanții oficia
Limuzina de la producătorul britanic a obținut câteva actualizări. Modelul Phantom acum va fi disponibil cu jante noi, grilă frontală iluminată și o tapițerie specială pentru scaunele din s
Constructorul de la Munchen se pregătește să lanseze o versiune mai puternică și mai ușoară pentru modelul M4. Pentru a menține curiozitatea printre fani, producătorul a publicat și o imagine teaser.
Constructorul italian de automobile anunță că noul decapotabil va fi prezentat la sfârșitul lunii mai. Pe pagina de Instagram, italienii au publicat câteva imagini cu cerul, prin care fac
Reprezentanții Bentley declară că cel mai bine vândut model din gamă a primit o versiune cu ampatament mărit, ceea ce înseamnă o creștere cu 18 centimetri în lungime. Acum, ampatamen
Niponii de la Honda se pregătesc să lanseze un nou SUV în segmentul C pe piața europeană. Producătorul l-a denumit ZR-V și îl va oferi cu motor hibrid. Anul viitor gama Honda se v
Britanicii au publicat primele imagini și informații cu cea de-a treia generație a modelului Range Rover Sport. Producătorul oferă atât motorizări pe benzină, diesel cât și cele plug-in hy
A-Class ar putea fi retras din gama Mercedes-Benz odată cu sfârșitul producției generației actuale. Acest fapt a fost declarat de către Ola Kaellenius, șeful Mercedes-Benz. Motivul ar fi fa
Constructorul francez de automobile publică un teaser video cu noul concept, care va fi alimentat cu hidrogen. Potrivit oficialilor, conceptul va fi realizat din 70% de materiale reciclate. R
Constructorul bavarez este tot mai generos în ultima perioadă ce ține de teasere și imagini din cadrul testelor. De această dată, BMW a publicat primele imagini cu noua generație BMW M2. Mo
Oficialii de la Mercedes-Benz publică o nouă imagine teaser cu viitorul concept Vision AMG. De menționat că imaginea a fost dezvăluită de către designerul producătorului german, Gorden Wagener, p
Constructorul de la Munchen a publicat o serie de imagini cu viitorul BMW iX1. Imaginile au fost surprinse pe parcursul testelor de iarnă, care au avut loc la centrul BMW Group din Arjeplog, &ici
Oliver Zipse, șeful BMW, a venit cu noi declarații privind arhitectura Neue Klasse. Cea din urmă este dedicată mașinilor cu zero emisii și va debuta în anul 2025. Apropo, odată cu noua arhitectu