Noutăți
Grupul Renault este cel mai mare acționar al concernului japonez Nissan. În acest context s-a vehiculat ideea unei fuziuni între constructorul francez și cel japonez.CEO-ul d
Brandul rusesc Lada va deveni sprijin pentru o echipă din Elveția care intenționează să participe la Raliul Dakar 2022 cu un automobil Niva, produs în anul 1984. În acest context, rușii vo
Alfa Romeo Giulia și Stelvio primesc o ediție limitată a noii versiuni "6C Villa d'Este", care va fi lansată fiind finisată într-o culoare specială și presupune o considerație
Un american s-a izbit într-o Tesla cu intenția să primească despăgubiri de la proprietarul autovehiculului. Bărbatul a crezut că este cel mai șiret și va putea în mod ușor să ridice n
Americanii ar putea să investească în piața europeană pentru a produce semiconductori. Intel a anunţat că preconizează investiții de până la 80 de miliarde de euro în Europ
Traficul rutier pe strada Alexandru cel Bun, tronsonul cuprins între strada Bulgară și strada Armenească va fi suspendat în perioada 8 - 24 septembrie, iar în perioada 9-17 sept
Producătorul japonez și-a pus drept scop dezvoltarea tehnologiei care ar ajuta să reducă costurile pentru baterii, dar și să le facă mai eficiente. În această ordine de idei, constructorul a anu
Spaniolii au difuzat, deja, primele imagini și detalii referitoare la conceptul electric Tavascan Extreme E. Acesta va sta la originea unui viitor SUV electric de serie.Oficialii Cupra a
Lotus Emira, prezentat în iulie anul trecut, este primul într-o variantă nouă în ultimii zece ani. Cu toate acestea, marca nu s-a oprit aici. Modelul de 400 CP ar
Marele producător cu sediul la Stuttgart a reușit să vândă toate 20.000 de exemplare ale modelului electric Taycan, în primele 6 luni din acest an. Reprezentanții Porsche&nbs
Un bărbat a decedat în urma producerii unui accident în lanț cu implicarea a trei automobile. Accidentul s-a produs în jurul orei 23:17, pe 7 septembrie, în raionul Ștefan-Vodă
Noul șef al diviziei Mercedes-AMG, declară că portofoliul de modele de performanță al constructorului din Stuttgart ar putea fi redus în viitor.Divizia de performanță Mercedes-AMG a cun
Traseul Transfăgărășan este deja un cult pentru fiecare automobilist. Practic fiecare pasionat, care are un proiect deosebit, își dorește să "verifice" mașina după recondiționare și să
Audi anunță că a doua generație a modelului RS 3 LMS este deja pregătită pentru noii clienți. De menționat că acesta e primul automobil de curse pe care producătorul german îl lansează înt
Hyundai a prezentat Vision FK, un prototip echipat cu un sistem de propulsie cu pile de hidrogen. Conceptul dezvoltă 680 de cai putere și dispune de o autonomie de peste 600 de kilometri.
După cum deja știți, piața auto se află într-o criză simțitoare din cauza carențelor de semiconductori. Ola Kallenius, șeful concernului Daimler, afirmă că această lipsă de compon
După cum știm tendința globală de protecție a mediului tot mai mult își impune prezența în toate domeniile de activitate, în acel automobilistic inclusiv. De aceea majoritatea produc
Azi Salonului Auto de la Munchen își deschide porțile pentru pubicul larg. Printre expozanți este prezent și Porsche cu conceptul Mission R, o mașină de competiții, cu zero emisii, care dezvoltă
Uzina grupului BMW din Mexic, informează că începe asamblarea celei de-a doua generații BMW Seria 2 Coupé. În San Luis Potosi se află cea mai nouă unitate d
Poate cel mai impresionant SUV din cadrul Salonului Auto de la Munchen este Mercedes-Maybach EQS SUV. Acesta anunță debutul versiunii de serie programată pentru 2023, și redefinește opulența din segme