Noutăți
Indiferent că urmărești Campionatul de Formula1 sau nu, nu ai cum să nu fi auzit vreodată de pilotul Fernando Alonso, unul dintre starurile acestui sport cu motor.Iar Toyota l-a ales pentru a-și pro
Evoluția țevilor finale de eșapament este una foarte simplă și scurtă. A trecut doar prin trei etape ca să ajungă tot acolo de unde au pornit, în puțin peste 100 de ani.Până și mama natură a reușit
De curând, Inspectoratul Naţional de Patrulare a prezentat un nou raport, potrivit căruia cele mai grave accidente din capitală se produc pe străzile Alba Iulia, bulevardul Mircea cel Batrîn, dar şi p
Rivalul lui Bentley și Rolls-Royce, nici măcar nu stă pe lângă S-Class sau BMW. Se vrea a fi o mașină și mai impozantă decât germanii, se vrea aristocrat și poartă numele de Aurus.Deși e fabricată î
La doar o lună distanț de prezentarea noii generații a monovolumului V-Class, cei de la Mercedes-Benz, dezvăluie la Salonul Auto de la Geneva o versiune 100% electrică de pre-serie. Se preconizează că
Răsfoind paginile aurii ale internetului am găsit pur întâmplător un videoclip cu prezentarea noului Land Cruiser J70, model care a suferit o schimbare în 2017 și care iată că este pe linia de asambla
Compania Puritalia, cunoscută în cercuri mai restrânse, este un constructor de vehicule de nișă, care a decis în acest an să arendeze un stand la Salonul Auto de la Geneva și să aducă un model care ar
Cu siguranță că noul BMW Seria 7 facelift va fi memorat ca fiind limuzina cu cea mai mare grilă de la BMW. Alpina însă, vine să adauge un buchet de detalii care să ne schimbe percepția.Se numește B7
În doar două săptămâni vor începe lucrările de reparație a celor 2.600 de kilometri de drum din cadrul proiectului "Drumuri bune 2". Ultimele pregătiri au fost discutate la o ședință convocată de prim
Cu ocazia Salonului Auto de la Geneva din acest an, 2019, francezii de la Bugatti s-au gândit să vină cu ceva absolut unic și extrem de scump.Construit într-un singur exemplar, acest Bugatti numit L
O echipă de jurnaliști de pe Bătrânul Continent aleși drept jurați, au stabilit în cadrul Salonului Auto de la Geneva, vehiculul care va duce acasă premiul "Mașina anului 2019 în Europa”!Prestigiosu
Deseori ne întrebăm dacă suntem legal stopați de inspectorii de patrulare sau cum ar trebui să ne comportăm în momentul când suntem trași pe dreapta de oamenii legii.Despre drepturile şi obligaţiuni
Serviciul Vamal intervine cu o serie de atenționări pentru cetățenii nerezidenți, cu precădere români, care au devenit pasibili de răspundere contravențională și materială pentru mașinile cu numere de
Proprietarii vehiculelor pur electrice au motiv de bucurie! Acum, aceștia își vor putea alimenta absolut gratis vehiculul în timp ce vor merge la cumpărături.Puterea maximă a staţiilor trifazate ins
Numărul de mașini importate în țară și în oraș crește, în timp ce numărul de locuri libere unde poți parca seara după servici scade. Cum soluții nu prea sunt, șoferii se grăbesc să își privatizeze ori
Suedezii de la Volvo pun mare preț pe siguranța în trafic și transmit un semnal interesant către întreaga industrie auto.Volvo va limita viteza maximă la 180 km/h pentru toate modelele noi pe care l
Inspectoratul Național de Patrulare informează că doar în prima lună a anului curent, inspectorii de patrulare au documentat peste 300 de șoferi care intenționat au urcat la volanul mașinii după ce au
Un om de afaceri din Suceava a anunțat că va inaugura în 15 martie primul metru de autostradă din Moldova, scrie automarket.ro. Gestul lui Ștefan Mandachi face parte dintr-o serie de proteste inedite,
Cele mai strălucite minți de la Euro NCAP s-u gândit că ar fi momentul oportun pentru un nou tip de teste, Green NCAP, prin care vor evalua emisiile masiniilor în laborator și pe șosea!În primul tes
Primăvara își intră treptat în drepturi, iar primăria capitalei anunță că, pe străzile din Chișinău vor fi reinstalate limitatoarele de viteză! La fel, pe mai multe artere va fi reînoit iluminatul pub