Conform datelor oferite de către S&P Global Mobility, Ford Mustang este cea mai vândută mașină sport pe parcursul a 10 ani, la nivel global. Iar pe piața din SUA, acest model a reușit s
Începând cu luna aprilie, Mazda va oferi pentru automobilele sale o garanție de 6 ani sau 150.000 km. Serviciul este disponibil în 28 de țări și a fost extins în Franța, Elveți
În cadrul Salonului Auto de la Shanghai, BMW a prezentat versiuni alungite pentru SUV-urile X1 și iX1, dedicate pentru piața din China. Caroseria noilor versiuni este mai lungă cu 116 milimetri,
Britanicii marchează un eveniment important, modelul Continental GT împlinește 20 de ani de la lansare. Pentru a marca evenimentul într-un mod mai deosebit, Bentley a realizat un exemplar
Oficialii Grupului Volkswagen au anunțat oficial că viitoarele propulsoare termice pentru modelele sale, vor fi dezvoltate de către constructorul ceh de automobile. Pe de altă parte, Skoda promite că
După ce a câștigat încrederea clienților și a realizat o serie de încercări, Maybach este pregătit să revină pe piață cu un nou model pur electric. Astfel, Maybach și Mercedes-Benz n
Constructorul bavarez de automobile a lansat cea mai performantă versiune a noului sedan de lux BMW i7. Poartă numele i7 M70 xDrive, și dispune de o capacitate de 660 CP și 1.100 Nm.Seda
Pe 18 aprilie, germanii de la Porsche ne pregătesc o prezentare minuțioasă a versiunii facelift pentru SUV-ul Cayenne. Până la debutul oficial, germanii publică o nouă imagine cu SUV-ul modifica
Thomas Schäfer, șeful mărcii Volkswagen a vorbit în cel mai deschis mod despre viitorul mărcii germane, în care se va pune accent pe electrificare și renunțarea la propulsoarele termi
Noul hypercar electrificat de la constructorul italian s-a dovedit a fi foarte solicitat de către clienți. Potrivit șefului companiei, cererea pentru noul model acoperă deja următorii 2 ani de pr
Ford anunță că a început să testeze o nouă tehnologie, prin intermediul căreia mașinile proaspăt produse pot părăsi linia de asamblare fără implicarea angajaților fabricii. Testele se desfășoară
Germanii de la Volkswagen au dezvoltat un nou motor electric. Potrivit unor informații, acesta va fi dezvoltat în Germania și va completa noua familie de modele ID, începând cu ultim
Constructorul italian de automobile a încheiat un parteneriat cu cei de la Samsung. În urma acestuia, Ferrari va putea instala în noile sale modele de serie ecrane Samsung de tip OLE
Pe lângă versiunea de top, divizia M a prezentat azi și o versiune "entry level" pentru cel mai performant SUV. Poartă numele XM 50e și ar putea debuta, alături de XM Label Red, l
Porsche anunță că succesorul hypercarului 918 Spyder va fi gata în cel puțin 5 ani. Potrivit oficialilor, noul model va beneficia de o nouă tehnologie pentru baterii, care momentan este în
Grațios și încrezut în sine, anume astfel apare noul BMW XM Label Red pe drumurile din Carolina de Sud, SUA. Bavarezii au scos "la joacă" versiunea de top a celui mai controversa
Hyundai Motor Group și-a propus ca până în 2030 să fie inclus în Top 3 la nivel mondial în ceea ce privește vânzările de mașini electrice. Prin urmare, grupul se va
Constructorul nipon de automobile publică teaser cu noul Lexus LM, monovolum care în premieră va fi disponibil și în Europa. Debutul este programat pentru 18 aprilie curent. &Icir
Oficialii constructorului sud coreean anunță despre startul lucrărilor asupra unei noi fabrici. La noua uzină urmează să fie produse doar automobile pur electrice. Kia are planuri majore pent
Constructorul ceh de automobile a inițiat o campanie de rechemare în service, care afectează 580.068 de mașini din toată lumea, construite între 2012 și 2017. Motivul rechemării ar fi