Noutăți
TVA la importul automobilelor ar putea intra în vigoare, începând cu 1 ianuarie 2027. Cel puțin, o afirmație în acest sens a fost făcută de către Andrian Gavriliță, Ministrul F
Cu o autonomie de peste 600 de kilometri, până la 299 CP și posibilitatea de a transporta șapte pasageri, viitorul SUV electric de top al Skoda promite să devină unul dintre cele mai ambițioase
A fost lansat proiectul pilot privind participarea instructorului auto la proba practică pentru obținerea permisului de conducere categoria B. Dacă candidatul își dorește, atunci instructorul au
După ani în care a rămas fidel configurației cu propulsie spate, BMW M2 intră într-o nouă etapă. Constructorul german a lansat oficial prima versiune xDrive a modelului, promițând pe
După luni întregi de închidere și intervenții dificile de deszăpezire la peste 2.000 de metri altitudine, autoritățile estimează că circulația pe Transfăgărășan ar putea fi reluată î
În timp ce majoritatea constructorilor auto insistă că șoferul rămâne responsabil pentru monitorizarea sistemelor de asistență, BYD adoptă o strategie curajoasă. Gigantul chinez a anunțat
Nissan continuă să demonstreze potențialul tehnologiei sale e-Power. După un parcurs remarcabil în Marea Britanie, SUV-ul hibrid japonez a reușit să înconjoare întreaga insulă Tasman
Atunci când imaginația unui scriitor întâlnește măiestria artizanilor Bugatti, rezultatul depășește granițele industriei auto. Constructorul francez a prezentat un exemplar unic al m
Stellantis trebuie să recheme în service 419.035 de vehicule în Statele Unite. Decizia vine după identificarea unei erori software, care ar putea întârzia declanșarea airb
Stellantis accelerează dezvoltarea diviziei sale de vehicule comerciale și anunță unul dintre cele mai ambițioase planuri din industrie. Grupul auto va lansa 11 utilitare noi în următorii ani, i
După cinci ani de absență, unul dintre cele mai cunoscute modele off-road japoneze se pregătește de revenire. Mitsubishi a confirmat oficial lansarea unei noi generații Pajero și a publicat prima imag
După luni întregi în care accesul a fost restricționat din cauza condițiilor de iarnă, Transalpina revine în atenția șoferilor. Autoritățile au anunțat redeschiderea circulației pe u
Epoca transmisiilor manuale pentru Volkswagen în Statele Unite a ajuns oficial la final. Constructorul german a confirmat eliminarea versiunii manuale pentru Jetta GLI, ultimul model din gama am
Lamborghini își schimbă strategia în plină tranziție a industriei auto către electrificare. Constructorul italian a decis să amâne lansarea primului său model electric, Lanzador, iar
Deși atenția pasionaților este concentrată asupra viitorului Bugatti Tourbillon, constructorul francez pregătește discret o nouă creație exclusivistă. Potrivit unor informații apărute recent, divizia
Republica Moldova face un nou pas spre consolidarea securității energetice și apropierea de standardele Uniunii Europene. Parlamentul a aprobat, în prima lectură, proiectul de lege privind secur
Planul Comisiei Europene de a trece la o flotă „verde” începe să provoace frustrări chiar în interiorul instituției. Mai mulți comisari europeni s-ar fi plâns că deplasăr
Guvernul Republicii Moldova a aprobat, miercuri, ratificarea unui amendament la Acordul de Împrumut semnat cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), care prevede majorarea fi
Autoritățile vor să reducă riscul unor crize de aprovizionare cu benzină și motorină. Un nou proiect de lege prevede crearea unor rezerve obligatorii de produse petroliere, capabile să acopere necesar
Debutul primului Ferrari electric din istorie continuă să provoace controverse. După reacțiile împărțite privind designul noului Luce, unul dintre cei mai influenți oameni din istoria constructo