Modelul AMG C63 S E Performance de la Mercedes obține o ediție specială, care va fi disponibilă spre comandă doar pe parcursul unui an. Apropo, numele acesteea este AMG C63 S E Performance F
Constructorul ceh de automobile dezvăluie primele detalii despre o nouă versiune de top dedicată electricului Skoda Enyaq. Aceasta se numește Enyaq RS iV și dispune de același sistem de propulsie
Activiștii organizației Extinction Rebellion cunoscuți pentru recentele proteste terifiante unde au vandalizat picturi celebre, au ajuns și la Salonul Auto de la Paris. Aceștia au turnat vopsea n
Veste tristă pentru fanii Ford. Potrivit celor mai noi informații apărute în presa internațională, costructorul ar putea renunța la modelul Ford încheind producția acestuia pe parcursul an
Toyota prezintă oficial modelul bZ3, cel de-al doilea model din gama electricilor bZ. Vehiculul este destinat clienților din China și promite să asigure o autonomie de circa 600 km!Noua Toota bZ3
Deși constructorul din Wolfsburg are intenția de a avansa în diverse tehnologii, nu toate sunt primite cu brațele larg deschise de către clienți. Un exemplu în acest sens ar fi butoanele t
Prin intermediul diviziei din Marea Britanie, oficialii anunță o veste bună pentru clienți. În 2023 va avea loc debutul SUV-ului Mazda CX-80, care este dotat cu 7 locuri, pentru continentul euro
Constructorul britanic de automobile anunță că versiunea cu ampatament lung a SUV-ului Bentayga, a intrat pe linia de producție la uzina din Crewe, Marea Britanie. Această versiune este cu 180 mm mai
Modelul electric al constructorului francez nu va mai avea un succesor. Informația a fost confirmată chiar de către șeful mărcii, Fabrice Cambolive.Construcția celebrului Renault Zoe se aprop
După prezentarea grandioasă a SUV-ului XM, bavarezii sunt gata să dezvăluie treptat și versiunea specială care oferă 750 CP. Vorbim despre versiunea Label Red, al cărei debut este programat pentru toa
CEO-ul Grupului BMW, Oliver Zipse, declară că interzicerea vânzării mașinilor cu motoare cu ardere internă este o idee proastă și poate avea efecte neașteptate.Șeful constructorului bavarez
Potrivit ultimilor informații, lansate chiar de reprezentanții din Coreea de Sud, afirmă că producția modelului Kia Stinger ar putea lua sfârșit în luna aprilie a anului viitor. Motivul ar
Șeful BMW este de părerea că interzicerea comercializării mașinilor dotate cu motoare termice este una foarte periculoasă. Acesta susține că în aceste condiții, procurarea unui automobil nou va
Grupul BMW anunță despre o creștere nouă a producției de baterii și componente dedicate mașinilor cu zero emisii. Pentru atingerea acestui obiectiv, uzina din Leipzig va obține opt linii noi de produc
Sancțiunile impuse Federației Ruse după invazia vecinilor săi, își lasă o amprentă tot mai mare asupra tuturor industriilor de țară. Domeniul auto nu este nici pe aproape o excepție. Du
Segmentul pickup-urilor electrice este completat de un nou model prezentat de GMC. Noua Sierra EV Denali Edition 1, este al treilea model electric al constructorului, după Hummer EV și Silverado
Mercedes anunță despre noul său plan care vizează îmbunătățirea siguranței rutiere. Acesta se numește Vision Zero și presupune ca numărul accidentelor rutiere să ajungă la zero către anul 2050!
Aston Martin V8 a fost lansat în anul 1972 și era dotat cu un propulsor de 5.3 litri volum. Cel din urmă dezvolta 320 CP și 488 Nm de cuplu motor. Propulsorul de 5.3 litri volum fu
Recent, bavarezii au prezentat noul BMW XM și în România. Evenimentul a fost unul de amploare și a provocat interes din partea publicului. La momentul actual, BMW XM este disponib
Germanii de la BMW anunță despre investiții în sumă de 1.7 miliarde de dolari în SUA. O parte din această sumă va fi redirecționată pentru fabrica din Spartanburg. Potrivit inform